Sâmbătă, 18 februarie, de la ora 10,30, micii spectatori,
aflați deja în vacanță, sunt invitați la Teatrul pentru copii și tineret „Căluțul
de Mare” din Constanța, pentru a se bucura de îndrăgita poveste a lui Ion
Creangă „Fata moșului și fata babei”, într-o transpunere originală, cu prezența
actorului lângă păpușa personaj. Spectatorul este fascinat de povestea în sine,
dar şi de modul în care este vizibilă mișcarea şi interpretarea personajelor păpuși,
expresivitatea acestora din urmă fiind predominantă. Reacțiile spectatorilor
mari şi mai ales mici, sunt atât de spontane încât ideea ca răul este pedepsit
întotdeauna devine foarte clară.
Duminică, 19 februarie, în spectacolul „Jack și vrejul de
fasole”, regizorul Gheorghe Balint a creionat, cu multă măiestrie, într-o
variantă modernă povestea lui Jack, băiețelului sărman, dar cu „suflet frumos
și bun”, cel care are curajul să creadă și să întoarcă situații de viață,
aparent descurajatoare, în avantajul său. Alături de Jack, spectatorii vor face
cunoștință cu Mama lui Jack, Văcuța Lola, Negustorul, Căpcăunul, Căpcăuneasa și
Găina fermecată.
În spectacolul dedicat etapei de vârstă 3+, copiii îi vor
putea revedea pe actorii Rovena Paraschivoi, Daniela Vlad, Claudia Brădescu,
Tiberiu Roșu, Cristian Mitescu, Arina Cojocaru și Ion Ciolan.
Și pentru că biletele la reprezentația de la ora 10,30 s-au
epuizat, conducerea Teatrului „Căluțul de Mare” a decis suplimentarea cu încă
un spectacol, de la ora 12.
Programul casieriei în
zilele de sâmbătă și duminică este între orele 9 – 12.