Luni, 08 Iunie 2026

Ediția 2008 a Festivalului Național de Teatru va avea o secțiune pentru piese românești

de Cuget Liber Joi, 24 Ianuarie 2008 431 < 1 min citire
Ediția 2008 a Festivalului Național de Teatru, care are un nou selecționer unic, criticul de teatru Cristina Modreanu, va avea o secțiune principală cu invitați de marcă din străinătate, una dedicată pieselor românești, dar și o secțiune "Off", după modelul marilor festivaluri de teatru din lume.
Totodată, va fi păstrată ideea de a prezenta spectacole și în provincie, cu atât mai mult cu cât există spectacole foarte bune a căror structură nu poate fi schimbată, cum a fost cazul spectacolului "Faust", în regia lui Silviu Purcarete, care s-a jucat anul trecut la Sibiu, la Uzina Simerom, pentru că scenografia complicată nu a permis mutare reprezentației la București în perioada festivalului.
"Studiem posibilitatea ca unele spectacole să fie prezentate și în marile orașe pentru că și publicul de acolo trebuie antrenat în această panoramă națională a teatrului."
Programul secțiunii internaționale a ediției a XVIII-a a festivalului va fi anunțat la sfârșit de martie, început de aprilie, însă Modreanu își propune să instituie un sistem de newsletter prin care să anunțe fiecare invitat important pe măsură ce aceștia își confirmă participarea. Programul selecției naționale va fi anunțat în vară, înainte de finalul stagiunii teatrelor.
Taguri
Articolul anterior Traficul de containere a crescut cu 36% în 2007 față de anul 2006
Articolul următor Să recunoască ministerul că a greșit-o cu tezele unice!

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Cultură-Educație

Ultima oră

Titlurile zilei