Studierea spațiului pentru tinerii cercetători mirciști este o preocupare care a adus numeroase premii Colegiului Național "Mircea cel Bătrân". Un grup de 12 elevi, formând echipa "TOMIS", s-a calificat la competiția națională CanSat.
Competiția este organizată de Biroul European pentru Resurse Educaționale Spațiale - România (ESERO), coordonator fiind un binecunoscut cercetător pe plan național și internațional, membru al ROSA (Agenția Spațială Română) Virgiliu Pop. ESERO este principalul program al ESA (Agenția Spațială Europeană) de susținere a învățământului preuniversitar din Europa. Acest program utilizează spațiul cosmic drept un context creativ și generos în conținut pentru predarea și învățarea științei, tehnicii, ingineriei și matematicii(STEM). Dezvoltarea competențelor elevilor în aceste discipline și încurajarea lor în alegerea unei cariere viitoare în domeniile STEM este obiectivul urmărit.
CanSat-ul este simularea unui satelit într-o doză standard de băuturi răcoritoare. Pentru elevi, provocarea constă în includerea tuturor subsistemelor majore ale unui satelit într-o doză cu un volum de 330 mililitri. CanSat-ul va fi lansat de la o altitudine de circa un kilometru cu ajutorul unei rachete, unui balon sau unei drone și va trebui să îndeplinească o misiune și să aterizeze în condiții de siguranță. La nivel național, opt echipe se vor întrece în această competiție în aprilie 2015, la Timișoara. Câștigătorii se vor califica în finala Competiției Europene de CanSat ce va avea loc în Lisabona, în perioada 25 - 28 iunie 2015, organizată de către ESA.
Adrian Florin Diaconu, Tina Alina Sandu, Andrei Paul Sava , Răzvan Mihai Ursu, Diana Andreea Catană, Marina Cozma, Matei Popovici, Tiberiu Lepădatu, Bogdan Dincă, Dalia Stoian, Andrei Rotaru, Andrei Mircea Suciu sunt elevii care fac parte din echipa lărgită "TOMIS". Coordonatorul elevilor, profesorul Ion Băraru participă, zilele acestea, la un curs de formare în specialitate, iar pe 6 februarie va participa în calitate de ambasador al spațiului la întrunirea la care invitatul special este Clara Cruz Niggebrugge, coordonator la nivel ESA al ESERO. Profesorul Ion Băraru va coordona din această poziție activitățile CanSat din Regiunea de Dezvoltare de Sud-Est a României.