În colaborare cu Direcția Județeană pentru Sport și
Tineret Constanța, Colegiul Economic Mangalia a desfășurat o serie de activități
cu rol de informare, educare și conștientizare a elevilor săi.
- Publicitate -
Într-o primă fază, elevii au fost informați de către Marian
Țuțuianu despre concursul local de proiecte și despre formele de finanțare
nonguvernamentale pentru tineret. Elevii clasei a XII-a au fost entuziaști și
au pus întrebări legate de modul în care pot călători gratuit și cum pot reuși
să își finanțeze o afacere. Au fost anunțate concursuri online la care elevii
pot participa și pot câștiga diverse gadgeturi.
De asemenea, aceeași instituție a fost gazda unei activități
cu caracter informativ-educativ desfășurate cu elevii claselor a XII-a B şi a
XII-a C.
Activitatea a fost coordonată de insp. spec. adm. pub.
Mihai Chichirim din cadrul Agenției Naționale Antidrog, Centru de Prevenire,
Evaluare și Consiliere Antidrog Constanța.
Elevilor li s-au prezentat diverse teme, precum
prevenirea consumului de droguri, informare privind efectele consumului de
droguri pe termen lung şi scurt, cum putem ajuta un consumator de droguri. Li
s-au reamintit măsurile Regulamentului de Ordine Interioară.
Elevii s-au arătat interesați de astfel de proiecte şi au
conștientizat gravitatea unor comportamente nesănătoase ce pot fi combătute
prin modalități alternative sănătoase de petrecere a timpului liber în
comunitate.
Ambele activități au fost susținute de prof. Raluca-Simona
Ciobănel (director) și la ele au luat parte și profesorii Anișoara Teodorescu,
Ghiuler Mîrzali, Mihai Sandu și consilierul școlar Diana-Maria Radu, după cum
informează echipa de imagine a Colegiului Economic Mangalia.