Vineri, 6 noiembrie, la Cernavodă, elevii de la Grupul Școlar Industrial Energetic (GSIE) au finalizat campania "Săptămâna cartofului donat!".
- Publicitate -
Organizată de Ministerul Educației, Cercetării și Inovării în parteneriat cu Asociația "Children’s High Level Group", acțiunea a constat în strângerea de cartofi de către elevii implicați în Strategia Națională de Acțiune Comunitară (SNAC) și donarea lor unor familii aflate în dificultate.
Elevii voluntari de la GSIE Cernavodă implicați în SNAC au distribuit 400 de kg de cartofi donați de colegii lor, la care au adăugat - din proprie inițiativă - 40 de litri de ulei, unui număr de 30 de familii din oraș.
"Prin această campanie se consolidează abilitățile tinerilor de a trăi într-o societate în care contează valorile umanitare, implicarea și responsabilitatea", a declarat directorul instituției, profesor Dumitru Covatariu.