Eveniment editorial de excepție la Biserica Sf. Anton de Padova din Constanța

de Cuget Liber Joi, 07 Decembrie 2023 39665
Realizat într-o ținută grafică de excepție în română, franceză și engleză de pasionatul cartofil Gabriel-Octavian Nicolae și profesorul universitar dr. Valentin Ciorbea, albumul „Notre Ami Anatole Magrin”, reprezintă un act de restituire culturală și identitară. Albumul va fi lansat joi, 7 decembrie, la ora 15, la Biserica Sf. Anton de Padova din Constanța.
 
Fotografii inedite provenite din colecțiile particulare și reperele științifice  fixate cu meticulozitate de autorii acestui proiect editorial, completează procesul de recuperare a figurii culturale a lui Anatole Magrin, după cum ne-a transmis prof. Mihalea Postelnicu, vicepreședinte al Asociației Române a Profesorilor de Franceză.
 
Vremuri trecute ale Dobrogei în imaginile unui fotograf și diplomat francez
Fascinat de frumusețea Orientului s-a lăsat purtat de Dunăre ca să rămână timp de 44 de ani la  Kustendje. Imaginile sale vorbesc despre frumusețea ascunsă a „oamenilor și locurilor unde nu s-a simțit pe pământ străin, ceea ce denotă că sufletul francez e strâns legat de cel român”.
Anatole Magrin a crescut odată cu orașul, odată cu administrația românească în jurul anului 1878. A trăit toate poveștile Tomisului de la schimbarea secolelor XIX și XX- Cazinourile, extinderea Bulevardului Elisabeta, crearea Portului, vizitele regale, băile stațiunii, podul de la Cernavodă, calea ferată spre țară.
„În calitate de profesor de franceză, de vicepreședinte al Asociației Române a Profesorilor de Franceză, membru al Alianței Franceze din Constanța și nu în ultimul rând ca fotograf și cineast amator, mă simt deosebit de onorată să prezint o lucrare de referință  din domeniul  trecutului  orașului nostru”, mărturisește prof. Mihaela Postelnicu.
Recent comunitatea francofonă din oraș a primit vizita delegației oficiale din Brest, oraș înfrățit cu Constanța, reprezentanți ai Asociației Amitiés Brest- Constanța, condusă de Anne Marie Cibaud, prilej cu care le-a fost oferit albumul „Notre Ami Magrin”. Membrii delegației franceze scriitorul Daniel Cario, jurnalista Dominique Cresson, au fost surprinși să afle date inedite despre rolul pe care l-a avut concetățeanul lor, Anatole MAGRIN, ca diplomat și fotograf în devenirea spațiului dobrogean fiind  impresionați de înalta ținută a lucrării care i-a fost dedicată.   
De asemenea, albumul „Notre ami Magrin“ a fost dăruit și altor reprezentanți francofoni, tot vechi prieteni ai Constanței, care au derulat un proiect de formare cu Casa Corpului Didactic din Constanța în parteneriat cu Asociația Regiunii Pastorale din Belgia din Charleroi, Belgia.
Fermecați de frumusețea zonei peninsulare prin poveștile minunate ale Constanței de altădată împărtășite de Diana Slav,  formatorii Anne Vanderaa, Etienne Bocquet și președintele asociației François Saucin au apreciat la superlativ calitatea deosebită a albumului „Notre Ami Anatole Magrin”, o mărturie valoroasă a istoriei franco-române în Dobrogea. 
Societatea culturală „Magrin 1878”, al cărei președinte este autorul albumului Gabriel-Octavian Nicolae, a inițiat mai multe proiecte care să permită valorizarea rolului lui Anatole Magrin în dezvoltarea vieții culturale și artistice a orașului. Recent a avut loc concursul de fotografie dedicat  tinerilor între 14 și 20 de ani, finalizat în luna octombrie cu o expoziție la Muzeul de Artă din Constanța, dotat cu premii în valoare de 10.000 de lei,   care va deveni o manifestare permanentă anuală.
Pentru viitor figurează numeroase alte proiecte: atribuirea numelui său unei străzi din Constanța, crearea unei Case Memoriale „Anatole Magrin” în Peninsulă (chiar în clădirea în care a funcționat primul studiou fotografic important din Dobrogea). Aceste planuri fac parte din angajamentele municipalității, din „Strategia Culturală a Municipiului Constanța” (adoptată prin Hotărâre a Consiliului Local al Municipiului Constanța din noiembrie 2021), precum și-n Acordul de parteneriat al municipalității cu Societatea Culturală  „Magrin 1878”.
„Notre ami Magrin” este mult mai mult decât un album de fotografii. Lucrarea reprezintă un omagiu adus unui om de cultură și unui diplomat care a lăsat posterității imagini de inestimabilă valoare artistică, documentară, o mărturie a unei societăți patriarhale în devenirea ei spre modernitate.
 
 
 
Taguri

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Cultură-Educație

Ultima oră

Titlurile zilei