Iepurașul a poposit la grădinița "Curcubeul Magic", la târgul de Paște

de Andreea ANDRONACHE Marţi, 07 Mai 2024 26145
Grădinița „Curcubeul Magic” din Constanța a organizat, recent, un târg de Paște dedicat celor mici. Acesta s-a desfășurat în curtea grădiniței, iar copiii s-au bucurat de o varietate de activități, inclusiv ateliere de creație, jocuri distractive, dar și vânătoare de ouă.
La eveniment au participat aproximativ 250 de copii, împreună cu părinți, bunici, frați și surori.
Atmosfera a fost una de poveste, cei mici s-au distrat și au profitat la maxim. Educatoarele au avut grijă ca activitățile să fie cât mai educative și interactive, stârnindu-le celor mici interesul.
„Grădinița i-a întâmpinat pe cei mici, dar și pe cei mari cu diverse surprize. Iepurașul a fost prezent, bineînțeles, iar acesta i-a încântat pe copii cu multe activități distractive. Ce poate să fie mai frumos decât copilăria și modul în care un copil reușește să se bucure din adâncul sufletului și să transforme în magie orice lucru simplu”, a declarat pentru redactorii „Cuget Liber”, Laura Șovăilă, directorul grădiniței.
De asemenea, vor mai urma și alte activități inedite, care au ca scop îmbrățișarea interculturalității, a diversității și a tradiționalului.
„Preșcolarii Grădiniței noastre s-au bucurat de Târgul de Paște. Iepurașul a poposit și la noi cu o mulțime de surprize: ateliere de creație, jocuri în aer liber, vânătoare de ouă, dulciuri și multe altele. Curtea grădiniței i-a primit cu drag pe toți, copii, părinți, bunici, transformându-se astfel în curcubee de zâmbete și stări de bine”, au precizat reprezentanții grădiniței pe pagina de Facebook.

Taguri

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Cultură-Educație

Ultima oră

Titlurile zilei