Joi, 04 Iunie 2026

Evenimente religioase în week-end

de Simona ANGHEL Sâmbătă, 01 Noiembrie 2014 1056 < 1 min citire
Evenimente religioase în week-end
Sâmbătă, 1 noiembrie, începând cu ora 8, IPS Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului, va sfinți pictura bisericii "Sfântul Mare Mucenic Dimitrie" din localitatea Gârlița, apoi va oficia Sfânta Liturghie.
Satul Gârlița a fost înființat în secolul al XIX-lea, când bulgarii au construit și biserica "Sf. Dimitrie". Acest locaș de cult s-a dărâmat la cutremurul din anul 1940, apoi biserica a fost amenajată într-o construcție existentă încă de pe la 1900. Pe timpul comuniștilor, clădirea a fost închisă, deoarece se deteriorase. Între anii 1986-1987, a fost renovată și sfințită de către Episcopul Dunării de Jos.
Actualul preot, Marian Voinea, a coordonat lucrările de împrejmuire și renovare, iar între anii 2013-2014, biserica a fost pictată.
Duminică, 2 noiembrie, începând cu ora 8, ierarhul Tomisului va sfinți biserica "Adormirea Maicii Domnului" din Cernavodă (cartier Columbia), slujbă urmată de oficierea Sfintei Liturghii.
Locul pe care a fost ridicată biserica din lemn, în stil maramureșean, a fost sfințit în data de 16 august 2008, iar în anul 2012 a fost finalizată construcția din lemn. 
Taguri
Articolul anterior Premiere la Cityplex Tomis Mall
Articolul următor Bișnițarii de țigări din Constanța , în vizorul jandarmilor

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Cultură-Educație

Ultima oră

Titlurile zilei