Astăzi, de la ora 18, pe scena Casei de Cultură Constanța, va avea loc Gala Aniversară de Balet a Școlii "Elisabeth Pândichi Lux" - "10 ani - Balet din Pasiune".
- Publicitate -
În acest an, spectatorii pot urmări dansuri variate din balete celebre precum "Lacul Lebedelor", "Giselle", "Coppelia", "Don Quixote", "Carmen", "Frumoasa din Pădurea Adormită", interpretate de elevii școlii și puse în scenă de maestra Elisabeth Pândichi Lux sau pe scurt Betty, așa cum îi spun copiii.
Pe lângă balet clasic și dansuri moderne, elevii vor dansa pe muzica lui Michael Jackson, Pink Floyd, un dans popular stilizat, realizat de grupa de avansați, surprize puse în scenă de Betty, cu multă dăruire, mult suflet, creativitate și originalitate. Grupa de adulți, formată din mamele micilor balerini, care vor să se mențină în formă, au pregătit în acest an faimosul Can-Can.
Pentru că este sărbătoare, pe scenă va fi o adevărată feerie: "10 ani - Balet din Pasiune".