Astăzi, la Constanța, a avut loc concursul Euxin Math, etapa județeană, la clasa a II. Acesta s-a desfășurat de dimineață, la Școala 39.
- Publicitate -
La ora 11.00, copiii au ieșit de la concurs. A fost înghesuială imensă, trafic blocat pe strada Solidarității, pentru că organizatorii au decis să scoată copiii pe ușa principală, de la stradă, nu prin curtea școlii.
A fost îmbulzeală imensă, un băiețel și-a pierdut mama în îngrămădeală și nu a reușit să ajungă până la ea. S-a panicat, dar în final s-a rezolvat situația.
După ceva timp, organizatorii au scos copiii pe intrarea din spate, din curtea școlii, pentru că nervii părinților erau deja întinși la maxim, iar situația degenerase.