Zece elevi olimpici, însoțiți de părinți, au semnat
contractele de acordare a bursei de merit din partea Academiei Române pentru
anul școlar 2022-2023, selectați în urma unei competiții la care au participat
64 de elevi din toată țara. Criteriile luate în considerare au fost:
rezultatele școlare, premiile obținute la olimpiadele naționale și internaționale,
motivația și dorința de a acumula cunoștințe și de a evolua profesional,
capacitatea creativă și inovativă, dar și situația materială a părinților.
Bursele vor fi acordate anual până la finalizarea studiilor de liceu sau
facultate, cu condiția menținerii performanței școlare de excepție.
- Publicitate -
Pentru actualul an școlar, Academia Română a acordat
bursă de merit unor elevi provenind din 10 colegii naționale și licee din Brașov,
București, Câmpulung-Muscel, Cluj-Napoca, Drobeta Turnu Severin, Dorohoi,
Fălticeni, Jibou și Tulcea. Aceștia au participat în perioada 1-5 august 2022
la Școala de vară „Sub semnul istoriei“, organizată de Academia Română la
Centrul său din comuna General Berthelot, județul Hunedoara, unde au beneficiat
de un program ce a inclus întâlniri cu membri Academiei Române, precum și o
serie de excursii în Țara Hațegului.
În cadrul programului „Academia Română în dialog
cu tinerii“ va fi organizată anual o astfel de competiție de selecție.
Concursul va fi anunțat la începutul fiecărui an școlar prin intermediul
inspectoratelor școlare și prin coordonatorii grupurilor de elevi olimpici pe
domenii.