Luni, 08 Iunie 2026

GALERIE FOTO. „Bobocii”, primiţi de colegii lor, la Colegiul Militar „A.I. Cuza” din Constanţa

de Andreea PERHAIȚĂ Miercuri, 08 Septembrie 2021 389 < 1 min citire
Anul acesta, a sunat mai devreme adunarea la Colegiul Naţional Militar „Alexandru Ioan Cuza” din Constanţa. Elevii sosesc deja săptămâna aceasta, pentru a se putea pregăti pentru festivitatea de deschidere, în stil militar, îmbrăcând uniformă, pregătindu-se pentru defilare și exersându-și binecunoscutul legământ, pe care și-l iau elevii de anul I la acest început de drum, al carierei militare în armata română.
Astfel, miercuri, 8 septembrie, sosesc în serii, pentru a se păstra distanța socială, cei 122 de elevi de anul I ai Colegiului Național Militar „Alexandru Ioan Cuza”. Colegii lor mai mari, elevii gradații, sunt deja pregătiți să îi îndrume la primul contact cu viața cazonă. Ca o noutate, în acest an, printre boboci se regăsesc două perechi de frați gemeni.
Elevii au fost întâmpinați de comandantul lor de companie, aspirant Andreea Tîrlescu, pentru a le ura bun venit și a le da primele instrucțiuni. Personalul medical, condus de medicul unității, lt. dr. Magda Popițanu, le-a făcut triajul epidemiologic, testarea rapidă antigen și instructajul ce conțin regulile de protecție sanitară în contextul pandemiei Covid-19, înainte ca elevii să își poată continua traseul până la pavilioanele dormitoarelor. 
Taguri
Articolul anterior Echipament modern pentru montat borduri, cumpărat de autorităţile din Constanţa
Articolul următor Fariştii Enes Sali şi Luca Banu au marcat pentru România U17 la Syrenka Cup

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Cultură-Educație

Ultima oră

Titlurile zilei