Iată ce cântăreață celebră vine în România

de Simona ANGHEL Miercuri, 15 Ianuarie 2014 143
Vocea cântăreței Mireille Mathieu va răsuna în premiera la Sala Palatului din București, pe 24 martie, începând cu ora 19. Turneul artistei Mireille Mathieu din 2014 are o semnificație specială. În data de 4 martie, fanii artistei din Sankt Petersburg vor asista la primul său concert din cadrul turneului jubiliar, un eveniment ce va marca aniversarea a  50 de ani de activitate. 

Același concert memorabil va încânta audiența din numeroase orașe ale țării natale, din Elveția sau Scandinavia, urmând ca în data de 24 martie să își cucerească spectatorii din România cu accentul franțuzesc fermecător. În acompaniamentul celor 26 de muzicieni profesioniști, Mireille Mathieu va demonstra încă o dată că muzica romantică franțuzească este unică și nu are limită de vârstă. Turneul jubiliar va continua și în anul următor cu o serie de concerte programate deja pe teritoriul Germaniei.

Pentru concertul de la Bucuresti, artista a pregatit un  repertoriu special, compus din melodii ce au scris pagini importante in istoria muzicii internationale de succes din perioada anilor '60 - '80, piese  care continua si astazi sa fie ascultate de melomanii din toate colturile lumii.  "La vie en rose", "Mon Credo", "C'est Ton Nom", "Acropolis adieu", "Ne me quitte pas", " Mille colombes" , " Santa Maria de la Mer", " Une femme amoureuse "sau "Tous les enfants chantent avec moi" sunt doar cateva titluri care vor da savoarea si farmecul primului sau concert de la Bucuresti.

Taguri

Comentează știrea

EscorteDinRomania.ro
31 martie 2015
EscorteDinRomania.ro - Escorte Constanta, Escorte Cluj, Escorte Bucuresti, Escorte Iasi...

EscorteDinRomania.ro - Escorte Constanta, Escorte Cluj, Escorte Bucuresti, Escorte Iasi... www.EscorteDinRomania.ro -Escorte Constanta, Escorte Bucuresti, Escorte Brasov, Escorte Cluj, Escorte Iasi, Escorte Timisoara, Escorte Arad, Escorte Craiova, Escorte Targu Mures, Escorte Mures, Escorte Oradea, Escorte Satu Mare, Escorte Tulcea, Escorte Buzau, Escorte Pitesti... Lista detaliata pe judete pentru servicile de escorte din Romania si saloane de masaje erotice din Romania pe: www.EscorteDinRomania.ro escorte unice...

Alte știri din sectiunea Cultură-Educație

Ultima oră

Titlurile zilei