In memoriam Radu Beligan

de Simona ANGHEL Miercuri, 20 Iulie 2016 102
Astăzi, 20 iulie 2016, a trecut la cele veșnice geniul scenei românești, Radu Beligan. Personalitatea și activitatea actorului Radu Beligan nu pot fi cuprinse în câteva rânduri, iar moștenirea pe care el ne-o lasă este una neprețuită. Universitatea "Ovidius" își exprimă, și pe această cale, toată gratitudinea pentru onoarea pe care i-a oferit-o, aceea de a fi avut membru al comunității academice, începând cu luna februarie 2014, când i-a fost decernat titlul de Doctor Honoris Causa, la propunerea Facultății de Arte. În discursul excepțional susținut în Sala Senatului, Radu Beligan ne-a urat, tuturor, să trăim o viață frumoasă și lungă ca a sa: "În semn de recunoștință față de onoarea pe care universitatea mi-o face, dați-mi voie să vă împărtășesc un mic secret: a îmbătrâni este contrariul a ceea ce se crede în mod curent. În tinerețe, pe vremea când nu ți-ai definit încă opțiunile, ești împovărat de greutatea tradiției și a adevărurilor cu care ai fost îndoctrinat. Tânăr fiind, crezi în ideile răspândite, în cele care aleargă pe toate drumurile, ești gata să aderi la tot și la toate, cari în spinarea ta greutatea familiei, a tradiției, a grupului din care faci parte, a societății. În ceea ce mă privește, am trăit înaintarea în vârstă ca pe o detașare de la toate aceste poveri. A îmbătrâni înseamnă a arunca peste bord toate ideile preconcepute, înseamnă a deveni mai ușor, mai liber, într-un anumit sens ești mai bătrân atunci când ești tânăr și mai tânăr atunci când ești bătrân, viața se scurge ca o permanentă și progresivă delestare de prejudecăți și constrângeri".
Dumnezeu să-l ierte și să-l odihnească în pace!
Taguri

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Cultură-Educație

Ultima oră

Titlurile zilei