Sâmbătă, 06 Iunie 2026

Istoricul Octavian Țâcu, prezent la Constanța

de Mirabela ȘERBĂNESCU Marţi, 15 Mai 2018 232 < 1 min citire
Istoricul Octavian Țâcu, prezent la Constanța
Facultatea de Istorie și Științe Politice (FISP) din cadrul Universității "Ovidius" din Constanța a organizat, ieri, la sediul instituției o serie de evenimente al căror scop a fost acela de a marca bucuria împlinirii unui ideal național, cu ocazia Centenarului Marii Uniri. Pe de altă parte, cadrele didactice, studenții și invitații acestora au purtat discuții în cadrul unei dezbateri despre realizări și neîmpliniri, ce a fost și ce ne dorim pentru noi și pentru România. 
Dintre aceste evenimente amintim conferința istoricului basarabean Octavian Țâcu, "Basarabia în actul Marii Uniri de la 1918: reflecții după o sută de ani". Acesta este cercetător coordonator la Institutul de Istorie al Academiei de Științe a Moldovei. El și-a dedicat cercetările istoriei provinciei dintre Prut și Nistru, în perioada 1918-1940 și dramei prizonierilor români din cel de-al doilea Război Mondial, pe frontul răsăritean. 
Despre destinul Basarabiei istorice și a Republicii Moldova contemporane, istoricul Octavian Țâcu vorbește mereu cu mult curaj și maturitate, în spațiul public, ceea ce, cu siguranță, a făcut din conferința de la Constanța un eveniment extrem de interesant.
Taguri
Articolul anterior Lăcomia la români
Articolul următor Bărbatul ideal

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Cultură-Educație

Ultima oră

Titlurile zilei