De 1 iunie, cu ocazia Zilei Copilului, vizitatorii
Muzeului de Artă Populară Constanța sunt invitați la o incursiune în universul
cotidian al copiilor de odinioară, prin
intermediul expoziției denumită sugestiv ”Jucăriile din satul tradițional
românesc”.
- Publicitate -
Lumea copilăriei tradiționale era animată de jucării
simple, lucrate din materiale luate din natură sau gospodărie: păpuși din cârpă
sau pănuși de porumb, moriști, titirezuri, prăștii și figurine modelate din
lut.
În expunere sunt prezentate o serie de figurine din lut
ars cu reprezentări zoomorfe și avimorfe, precum și renumitele fluiere –
”cuci”, care făceau obiectul celor mai râvnite dorințe ale copiilor în
târgurile și bâlciurile sătești.
Jucăriile din lut fac parte din obiectele de patrimoniu
ale muzeului constănțean, achiziționate din renumite centre de ceramică –
Vlădești (Vâlcea) și Oboga (Olt). Figurinele sunt modelate și decorate în
tehnici specifice centrelor ceramice respective: acoperite cu humă albă sau cu
smalțuri colorate, incizate și pictate. În formele lor se regăsesc
viețuitoarele pe care copiii le îndrăgeau în gospodăria țărănească și care
făceau obiectul jocului copilăresc: cai și cocoși, țapi, oi și berbeci,
porumbei, gâște și rândunici.
Unele dintre figurinele ”cuci” erau modelate drept
fluiere cu apă pentru a imita cât mai bine trilurile păsărilor.
Pentru a sugera universul copilăriei, în expunere se mai
află piese de costum popular purtate de
copii din câteva zone etnografice din țară : Dobrogea de Sud, Vâlcea, Argeș,
Bistrița-Năsăud, Pădureni (Hunedoara), Țara Zarandului ( Arad), Bucovina (
Suceava). Reduse ca dimensiune,
veșmintele populare ale copiilor respectă materialele, croiul și motivele
decorative ale costumelor populare femeiești și bărbătești din zonele
respective.
Muzeul de Artă Populară Constanța vă invită să vizitați
inedita expoziție în perioada 1-5 iunie 2023.
Intrarea copiilor în muzeu este gratuită în ziua de 1
Iunie.