Kilipirim, peste 10.000 de cărți vândute

de Violeta PAVELESCU Vineri, 08 August 2008 338
Ediția de anul acesta a târgului Kilipirim s-a încheiat ieri, după 30 de zile de carte și muzică pentru toate gusturile. Statisticile sunt favorabile pentru organizatori: peste 10.000 de cărți vândute, însemnând încasări de 4 miliarde lei vechi. CD-urile cu muzică au avut, de asemenea, succes la public, muzica atingând procentul de 25% din cifra de afaceri, în aceeași proporție ca și anul trecut. Cumpărătorii s-au înghesuit cu preponderență în jurul cărților pentru copii, chiar dacă unele ajungeau la 70 de lei. Grafica interesantă și prezentarea perso-najelor de mare actualitate au avut rezonanță în ochii părinților, dornici de a le face pe plac moștenitorilor. De asemenea, succes la public au avut și albumele de artă, care s-au vândut în număr destul de mare, având în vedere prețul. Astfel, un album "Leonardo da Vinci", valorând 699 de lei, a fost vândut în 15 exemplare. Cărțile s-au reînnoit săptămânal, pe parcursul evenimentului, în funcție de cererea publicului. La fel s-a întâmplat și în ceea ce privește muzica, vizitatorii Kilipirim putând achiziționa CD-uri cu muzică clasică și jazz, dar și muzica pop a anilor 80 și 90. Conform organizatorilor evenimentului, un procent de 70% din publicul Kilipirim a fost reprezentat de constănțeni, care au umplut cortul de pe faleza Cazinoului. Deși în timpul zilei frecvența publicului nu a fost foarte mare, seara cortul devenea neîncăpător. Kilipirim va poposi la Constanța și anul viitor, în aceeași perioadă, sperăm, cu aceeași diversitate editorială ca și anul acesta.
Taguri

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Cultură-Educație

Ultima oră

Titlurile zilei