Duminică, 07 Iunie 2026

Mihaela Petrescu, confirmată în funcția de director al Centrului pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale

de Violeta PAVELESCU Vineri, 23 Aprilie 2010 808 < 1 min citire
În urma examenelor de analiză și susținere a proiectului de management, Mihaela Petrescu a fost confirmată în funcția de director al Centrului pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale, cu o medie de 8.45. Analiza proiectului a fost notată cu 8.56, în timp ce nota examenului oral de susținere a proiectului a fost 8.35.
Din comisia de evaluare au făcut parte lector univ. dr. Mariana Frățilă (Universitatea "Ovidius), etnomu-zicologul Eugenia Florea, lector univ. dr. Viorica Barbu Iurașcu (Universitatea "Spiru Haret"), Valentin Gheorghiță, directorul Ateneului Popular "Maior Gheorghe Pastia", Focșani și Eduard Bădilă, șef serviciu Direcția pentru Cultură, Învățământ, Sport, Sănătate, Organizare evenimente și Protocol din cadrul Consiliului Județean Constanța.
Printre proiectele Mihaelei Petrescu se numără încheierea unui număr mai mare de parteneriate cu școlile, astfel încât elevii să fie mai des implicați în activități care vizează tradițiile românești, dar și promovarea mai intensă a Ansamblului "Plaiuri dobrogene". De asemenea, Mihaela Petrescu intenționează ca instituția pe care o conduce să aibă colaborări mai frecvente cu Școala Populară de Arte și Meserii Constanța.
Taguri
Articolul anterior Energia creatoare învinge criza la Teatrul pentru Copii și Tineret Cernavodă
Articolul următor Discoteca Tineretului și un WC transformat în restaurant vor fi demolate pentru că s-au extins ilegal

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Cultură-Educație

Ultima oră

Titlurile zilei