Ministrul Sănătății, Sorina Pintea, a declarat, azi, la Iași, că pe numele societății din București în care funcționa un salon de înfrumusețare în care se fac intervenții estetice ilegale va fi făcută o plângere penală, precizând că deja, prin Direcția de Sănătate Publică, a fost notificat mall-ul în care respectiva firmă funcționează că aceasta nu are autorizație.
"Ministerul poate face foarte multe. Ministerul este autoritate. Cred că, uneori, ne-am obișnuit să nu respectăm autoritatea sau poate nu s-a dorit a fi respectată autoritatea. Pe mine, personal, nu mă interesează ce spune firma. Eu spun că am niște reguli. Ministerul Sănătății a creat un cadru legal pe care această societate nu îl respectă. Prin urmare, Ministerul Sănătății, prin DSP București, a informat conducerea mall-ului că există o societate în incintă care își desfășoară activitatea fără autorizație. Nu cred că într-un contract comercial nu există o clauză "dacă nu ești legal poți funcționa". Nu cred. Vom aștepta răspunsul și, bineînțeles, vom face plângere penală. Asta este clar", a declarat, într-o conferință de presă, ministrul Sănătății, Sorina Pintea.
Ea a spus că, deși salonul de înfrumusețare ar fi trebuit să își suspende activitatea, acesta continuă să funcționeze ilegal.
"Inclusiv din Ministerul Sănătății a sunat cineva și s-a programat. Prin urmare, astăzi, măsurile vor fi foarte drastice. Nu e nevoie de o hotărâre judecătorească pentru a obține o suspendare sau o închidere de activitate. Firma avea activitatea suspendată din luna septembrie (2018 -n.r). Avea un plan de conformare cu niște neconformități care trebuiau rezolvate într-un interval de timp, putând însă să funcționeze ulterior, dar în alte condiții și nu cu act medical efectiv", a declarat Sorina Pintea.
Ministrul Sănătății a confirmat totodată că, în timpul controlului făcut de inspectorii DSP București, s-a constatat că mai multe produse medicale aveau termenul de valabilitate expirat.
În urma unor controale efectuate de DSP București a fost descoperit un cabinet de înfrumusețare care funcționează într-un mall din Capitală și care oferea inclusiv servicii medicale de injectare cu botox și acid hialuronic, scrie Agerpres.