Caravana studiilor şi carierelor francofone în România a poposit și la Colegiul Național „Mircea cel Bătrân" Constanța. În amfiteatrul „Ghe. Coriolan", elevii claselor bilingve francofone și de la alte profiluri, interesați de studiile în Franța și țări francofone, au asistat la o sesiune interactivă de prezentare realizată de Alina Dumitrescu, responsabila Campus France Roumanie, Léonie Boussais, responsabila programului de burse acordate de Ambasada Franței, și de reprezentantul societății KPMG.
- Publicitate -
„Acest proiect-far Campus France Roumanie, desfășurat în perioada noiembrie 2024 – aprilie 2025, străbate România pentru a contribui la promovarea cercetării şi învățământului superior francez în rândurile liceenilor şi studenților, în colaborare cu rețeaua Institutului francez şi a Alianţelor franceze din România", afirmă reprezentanții Campus France Roumanie.
Elevii francofoni au descoperit numeroase oportunități de studii în universități franceze și au conștientizat, o dată în plus, faptul că franceza este o șansă atât în domeniul universitar, cât și în cel profesional, după cum confirmă și reprezentantul KPMG.