Muzeul de Sculptură „Ion Jalea” din Constanța a fost, de curând, gazda unui atelier care a propus participanților o abordare diferită asupra relației dintre matematică, natură și artă. Desfășurat în cadrul parteneriatului dintre Muzeul de Artă Constanța și Noua Acropolă, filiala Constanța, evenimentul a avut ca temă „Numărul de Aur: Matematică în natură și artă”, oferind celor prezenți ocazia de a descoperi unul dintre cele mai cunoscute concepte ale armoniei prin dialog, observație și creație artistică.
- Publicitate -
Pe parcursul atelierului, participanții au analizat modul în care numărul de aur se regăsește atât în formele din natură, cât și în opere celebre din istoria artei, iar apoi au fost invitați să transpună aceste principii în propriile lucrări.
Activitatea a fost gândită nu doar ca un exercițiu artistic, ci și ca unul de reflecție asupra echilibrului, proporției și frumuseții, fiecare creație exprimând o perspectivă personală asupra ideii de armonie.
Programul a inclus și o prezentare dedicată sculptorului Ion Jalea, susținută de voluntarii muzeului. Dialogul filosofic a fost coordonat de Iuliana Costaș, iar partea practică a atelierului a fost îndrumată de Smaranda Tulea, care i-a încurajat pe participanți să transforme conceptele discutate în expresii artistice proprii.
La finalul întâlnirii, organizatorii au mulțumit participanților și voluntarilor pentru implicare și au transmis că seria atelierelor va continua și în lunile următoare.