Un tânăr de 24 de ani și-a pierdut viața, iar alți doi bărbați au fost răniți în urma unui grav accident rutier produs miercuri dimineață. În eveniment au fost implicate un autoturism și un autocamion.
- Publicitate -
La fața locului au intervenit pompierii militari cu o autospecială de descarcerare, un echipaj SMURD și trei ambulanțe ale Serviciului de Ambulanță Județean.
Cele trei victime aflate în autoturism au fost preluate de echipajele medicale. Unul dintre bărbați, în vârstă de 24 de ani, era în stop cardio-respirator. În ciuda manevrelor de resuscitare, medicii au fost nevoiți să declare decesul acestuia.
Celelalte două victime, conștiente și cooperante, au fost transportate la spital pentru investigații și îngrijiri medicale, conform știrileprotv.ro.