Ieri au avut loc alegerile pentru președinția Uniunii Scriitorilor din România, în urma cărora a fost reales criticul literar Nicolae Manolescu, cel care a deține acest post din anul 2005.
- Publicitate -
Contracandidații săi au fost Ștefan Agopian, Constantin Stan, Nicolae Breban și Dan Mircea Cipariu.
Nicolae Manolescu a fost reales președinte al USR cu 174 de voturi pentru, cu unul mai mult decât avea nevoie pentru reconfirmarea în funcție, în timp ce pe locul doi s-a clasat scriitorul Nicolae Breban, cu 76 de voturi favorabile.
Poetul Dan Mircea Cipariu a obținut 38 de voturi, iar Constantin Stan 36, în vreme ce scriitorul Ștefan Agopian a reușit să convingă 17 scriitori, după o ședință presărată de nemulțumiri legate de fonduri sau de închiderea "cârciumii scriitorilor". Nicolae Manolescu le-a propus scriitorilor întruniți în ședință că va fi un președinte obiectiv, dar totuși "nu promite nimic peste posibilități". "Cu toții știu că bătrânii o duc rău, profesorii au salarii mici, dar nimeni nu vine cu propuneri concrete, cum ar fi «aduc eu bani de acasă». Am fost acuzat că stau la Paris și nu mă ocup de USR. Eu am venit la USR de câte ori era nevoie, dar cei care mă acuză nu au fost aici să mă vadă. Un singur regret am, aș fi vrut să vină după mine un candidat care să vadă cum e", a declarat Nicolae Manolescu.