Sâmbătă, 06 Iunie 2026

Noutăți la Teatrul pentru copii Constanța

de Sabrina NEDELCU Miercuri, 02 Mai 2012 493 1 min citire
Duminică, 6 mai, de la ora 11.00, la Teatrul pentru Copii și Tineret Constanța, va avea loc piesa "Cenușăreasa", regia și scenariul - Daniel Stanciu, scenografia - Carmencita Brojboiu.
Un imn adus frumuseții și dragostei curate, prieteniei și omeniei, bunătății și într-ajutorării. Zadarnic mama vitregă cea rea și cele două surori leneșe mincinoase și afurisite o împiedică pe Cenușăreasa să ajungă la balul de la palat. În ciuda tuturor piedicilor, va ajunge, pentru că ea este bună și harnică, frumoasă și iubită de păsări și șoricei, ocrotită de Zâna cea Bună.
Îmbrăcată într-o rochie albastră de o rară frumusețe, încălțată cu pantofiori de aur, va merge la balul de la palat într-o caleașcă cu totul și cu totul de aur. Prințul o îndrăgește îndată, dar Cenușăreasa dispare la miezul nopții, pierzându-și un pantofior. Desigur, prințul, cu ajutorul pantofiorului, o va regăsi și vor face o nuntă ca-n povești și vor trăi până la adânci bătrâneți, înconjurați de o dragoste binemeritată.
Scenariul, regia, muzica, luminile îmbină armonios momentele de duioșie și haz ale actorilor și păpușilor care joacă cu dăruire și talent în aplauzele micilor și marilor spectatori.
Piesa "Cenușăreasa" este recomandată prichindeilor cu vârste cuprinse între 5 și 12 ani. Durata piesei este de 55 de minute. 
Taguri
Articolul anterior De patru ori mai mulți pacienți cu cancer de piele
Articolul următor Un bucureștean a căzut din tren, de beat ce era

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Cultură-Educație

Ultima oră

Titlurile zilei