Noutăți privind ora de religie în școli

de Simona ANGHEL Vineri, 13 Februarie 2015 169
Elevii ar putea face solicitare pentru participarea la ora de religie o singură dată pe ciclu de învățământ, primar, gimnazial și liceal, excepție făcând anul școlar 2015-2016, când își vor exprima opțiunea indiferent de anul de studiu, a declarat pentru Mediafax ministrul Educației, Sorin Cîmpeanu.
Sorin Cîmpeanu declara recent că Ministerul Educației și unitățile de învățământ vor avea obligația să treacă religia în programa școlară ca materie opțională pentru elevi doar începând din anul școlar 2015-2016.
În consecință, elevii care nu au făcut cerere în septembrie 2014 că nu doresc să participe la orele de religie, vor merge în continuare la aceste cursuri până la sfârșitul anului școlar actual.
Curtea Constituțională a decis, în 12 noiembrie 2014, că obligația de a face cerere pentru ca un elev să nu participe la ora de religie, prevăzută în Legea educației, este neconstituțională, oficiali ai Curții precizând că, urmare a hotărârii, o astfel de solicitare va trebui făcută doar de cei care vor să studieze disciplina.
CC arăta, în motivarea deciziei, că oferta educațională pentru această disciplină este de natură să afecteze libertatea de conștiință.

Taguri

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Cultură-Educație

Ultima oră

Titlurile zilei