O
delegație a Colegiului Național Pedagogic „Constantin Brătescu” a participat, în
perioada 4–7 mai 2026, la o vizită de lucru în Istanbul, la invitația Cahit
Zarifoğlu Anatolian High School. Vizita marchează un nou pas în dezvoltarea
colaborărilor internaționale ale instituției de învățământ din Constanța și
deschide noi oportunități pentru elevi și profesori.
- Publicitate -
Invitația
a fost adresată de directorul școlii partenere din Turcia, Abdul Kadir Eren,
iar delegația română a fost condusă de prof. dr. Anamaria Ciobotaru, directorul
colegiului constănțean. Din echipă au mai făcut parte directorul adjunct, prof.
Carmen Gabriela Georgescu, și prof. Mihaela Tudorache.
În
cadrul întâlnirii a fost semnat cel de-al treilea protocol de colaborare între
colegiul constănțean și instituții de învățământ din Istanbul, după
parteneriatele dezvoltate în anii 2018 și 2022. Noul acord va permite
organizarea unor schimburi educaționale, mobilități și proiecte comune care,
începând de anul viitor, vor implica atât elevi, cât și cadre didactice.
Programul
vizitei a inclus activități educaționale, culturale și instituționale.
Reprezentanții colegiului au participat la prezentări realizate de elevii școlii
gazdă, la un atelier de Ebru – artă tradițională turcească – și au vizitat mai
multe obiective educaționale și culturale importante din Istanbul, printre care
Aziz Sancar Science and Art Center, Taksim, Galata Tower, Galaport, Üsküdar
Waterfront, Maiden’s Tower și Üsküdar Hanım Sultanlar Museum.
Un
moment important al deplasării l-a reprezentat întâlnirea cu reprezentanți ai
conducerii educaționale locale, discuțiile fiind concentrate pe dezvoltarea
parteneriatelor internaționale, schimbul de bune practici și colaborarea între
instituțiile de învățământ. Reprezentanții colegiului constănțean au apreciat
în mod deosebit nivelul de pregătire curriculară și extracurriculară al
elevilor turci, precum și activitatea desfășurată în centrele de pregătire și
excelență.
Colaborarea
dintre cele două instituții va continua și în perioada următoare. Partenerii
turci urmează să viziteze Colegiul Național Pedagogic „Constantin Brătescu” în
perioada 6–9 iulie 2026, iar proiectele comune vor include schimburi de
experiență, mobilități și activități educaționale dedicate elevilor și
profesorilor.
Prin
acest nou parteneriat internațional, colegiul constănțean își reafirmă
deschiderea către educația europeană și interculturală, promovând cooperarea și
schimbul de bune practici ca elemente esențiale în formarea unei școli moderne și
conectate la realitățile educaționale actuale.