Biblioteca Județeană „Ioan N. Roman” Constanța, cu sediul
pe str. Mircea cel Bătrân, nr. 104 A, împreună cu Facultatea de Litere a
Universității „Ovidius” din Constanța organizează luni, 3 aprilie, ora 11:00,
în Aula Universității „Ovidius” din Constanța, Aleea Universității nr.1, Campus
universitar, Corp A, et.1, lansarea romanului lui Gabriel CHIFU, „Marea carte a
uitării” (Editura Cartea Românească, 2022) în prezența autorului și a invitaților
săi: președintele Uniunii Scriitorilor din România, academician Nicolae
MANOLESCU, redactor al României literare, Cristian PĂTRĂȘCONIU, directorul
revistei Luceafărul de dimineață, criticul literar Dan CRISTEA și directorul de
imagine al Uniunii Scriitorilor din România, scriitorul Horia GÂRBEA. Gazdele
evenimentului vor fi: decanul Facultății de Litere, conf. univ. dr. Alina
BUZATU și prof. univ. dr. habil. Angelo MITCHIEVICI.
Un poet remarcabil, Gabriel CHIFU este totodată unul
dintre cei mai buni prozatori contemporani, autor al romanelor Maratonul
învinşilor (Cartea Românească, 1997), Cartograful puterii (Cartea Românească,
2000), Povestirile lui Cesar Leofu (Cartea Românească, 2002), Visul copilului
care păşeşte pe zăpadă fără să lase urme sau Invizibilul, descriere amănunţită
(Polirom, 2004), Punct şi de la capăt (Polirom, 2014), Ploaia de trei sute de
zile (Cartea Românească, 2017).
„Romanul lui Gabriel Chifu oferă un efect de perspectivă
asupra unor destine pe care, chiar dacă particulare, le simțim generalizabile
sau, mai precis, ridicându-se la exemplaritatea unor situații existențiale.
Există aici un fapt tulburător pe care, în eseul său, „Refuzul total al moștenirii
sau Iannis Xenakis” antologat în volumul „O întâlnire”, Milan Kundera l-a numit
«caracterul fatal al finitudinii». Reflecția romancierului ceh surprinde
posibilitatea trăită, nu doar gândită, în momentul invadării Cehoslovaciei de
către Uniunea Sovietică, în 1968, ca țara sa să dispară înghițită de o altă
civilizație, civilizația rusă. Sfârșitul istoriei, da, dar nu pentru toată
lumea, ci pentru o națiune, pentru o civilizație înglobată de o alta. Ce a
rămas din civilizația interbelică românească, ce i-a supraviețuit? Ce s-a
întâmplat cu spiritul acelei lumi care se adăpostește în câteva personaje și
lucrează în ele? Romanul răspunde unor interogații care circulă și în spațiul
istoriei ideilor, privitoare la moștenirea de dinaintea comunismului, dar și la
cea comunistă. Răspunsul dat de Gabriel Chifu privește nu aceste lumi care au
fost, ci aceea în care ne aflăm, și, cu toate că amnezia nu este o temă a
romanului, ea reprezintă forma tulburătoare și subtilă pe care romancierul o
conferă sfârșitului.” (Angelo Mitchievici)
Lansarea cărții se încheie cu o sesiune de autografe pe
care le va acorda autorul, Gabriel Chifu.
Evenimentele culturale organizate în cadrul Bibliotecii
Județene „Ioan N. Roman” Constanța sunt promovate atât pe website-ul instituției,
https://bjconstanta.ro/, cât şi pe paginile de Facebook și Instagram ale
acesteia.