Vineri, 05 Iunie 2026

"Phoenix" aduce pe scenă "Rapsodia" lui Enescu

de Mirabela ȘERBĂNESCU Vineri, 19 Aprilie 2019 380 < 1 min citire
"Phoenix" aduce  pe scenă "Rapsodia" lui Enescu
Legendara trupă "Phoenix" va susține sâmbătă, 20 aprilie, de la ora 19.00, un concert de zile mari, la Casa de Cultură a Sindicatelor.
Intitulat "Sinteza - Rapsodia", acesta reprezintă o sinteză între ciclul "Anotimpurilor", prezente pe albumul "Cei ce ne-au dat nume" și Rapsodia I, emblematică pentru George Enescu. Cu această ocazie, artiștii vor demonstra că muzica lui Enescu nu se reduce la o cercetare ornamentală și estetică, ci rămâne revelația unei realități ascunse.
Ca în orice alt proiect, starea de a fi a trupei "Phoenix" este de dăruire și luptă continuă, cu diferitele cortine ale ființei umane. Astfel, își propune răspunsul, printr-o sinteză între celebrele "Anotimpuri" și sensibilitatea clasică a marelui compozitor Enescu.
Proiect de înaltă ținută culturală, dar fără pretenții exclusiviste, "Sinteza" își propune a fi un concert caracterizat prin accesibilitate, cu toată-i mirifica metaforie, prin viziune și profesionalism.
Prețul unui bilet variază între 50 și 90 lei, în funcție de locul ocupat în sală. 
Taguri
Articolul anterior "În curând elevi de gimnaziu"
Articolul următor Handbal / Dinamo a câștigat cu Potaissa și s-a desprins în play-off-ul Ligii Naționale

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Cultură-Educație

Ultima oră

Titlurile zilei