Povestea Unirii Principatelor a început în Franța

Proiectul primei modernități românești s-a conturat în jurul unor modele occidentale, iar între acestea preponderența au avut-o cele franceze. Urmărirea asiduă a drumului spre tiparul de civilizație vest-europeană s-a petrecut în Principate vreme de decenii, și cu precădere după 1830. Totul a început cu o generație de tineri, plecați să descopere partea luminată a Europei, cu scopul de a se forma în cadrul școlilor superioare sau al universităților apusene.

Cuceriți de întâlnirea cu o civilizație diferită, mult superioară, fascinantă, și-au imaginat nerăbdători și entuziaști cum elemente din spațiul în care au ajuns ar fi putut să inspire, să impulsioneze și să transforme în bine spațiul din care plecaseră. Curând, aceste aspirații au luat forma deslușită a unui proiect politic major: ca cele două Principate Dunărene să fie așezate între aceleași granițe. Ideea unirii Țării Românești și Moldovei a prins contur și a devenit tot mai răspândită cu ani buni înaintea momentului 1859.

În paralel, importul modelului cultural și politic apusean a devenit sincron cu desprinderea rapidă de vechile influențe orientale și de sub autoritatea Imperiului Otoman. Cele mai multe și mai spectaculoase prefaceri ale mentalităților elitelor s-au petrecut la Paris. Tinerii români au început a promova treptat cauza Principatelor în rândurile intelectualității franceze, alături de care au ajuns apoi să lucreze pentru înfăptuirea noilor lor obiective.

Capitala Franței a fost, vreme de decenii bune, cel mai puternic element de referință al modernității în epocă. Urbea supranumită „orașul luminilor” a exercitat o incontestabilă atracție asupra celor ce ajungeau să o cunoască. Pentru personalități precum Vasile Alecsandri, Ion Ghica, Nicolae Bălcescu, Dumitru Brătianu sau C. A. Rosetti contactul cu Parisul a fost decisiv pentru formarea lor spirituală, intelectuală și politică. Ei au trăit acolo sub impactul ideilor Iluminismului și Revoluției Franceze, au fost fascinați de prelegerile susținute și de curentele de gândire promovate de erudiți profesori francezi precum Jules Michelet sau Edgar Quinet și au luat parte la dezbaterile ce aveau loc în cafenelele din Cartierul Latin. Era o lume în care literatura, arta și politica se contopeau în discursul intelectual. Noile curente artistice și literare au pus astfel în mișcare o energie nouă, revoluționară. Pentru muntenii și moldovenii care s-au aflat în centrul evenimentelor din jurul anului 1848, Parisul a reprezentat o școală a democrației moderne, un univers revoluționar, un îndrumar spre descoperirea și redescoperirea identității.

După eșecul Revoluției române de la 1848, românii aflați în exil la Paris au promovat tot mai energic cauza unirii Principatelor și ieșirea de sub dominația otomană în rândurile intelectualității franceze. Favorizate de contextul internațional, dezideratele românești și-au găsit într-un final loc printre ambițiile de politică externă ale lui Napoleon al III-lea. Probabil cel mai mare obiectiv al celui de-Al Doilea Imperiu Francez a fost acela de a cuceri și remodela cultural Europa. Sprijinul de la Paris pentru unirea Principatelor a fost legat, printre altele, de atașamentul lui Napoleon al III-lea față de principiul naționalității. Scenariul era aplicat mai multor state și spații politice aflate pe drumul spre emancipare și imagina o reconfigurare politică de proporții continentale. Din dorința de a contracara intențiile Rusiei de a-și extinde influența în zona Europei de sud-est, Franța s-a alăturat Imperiului Otoman, oricum aflat într-o situație de criză, în Războiul Crimeii, izbucnit în anul 1853. Redesenarea noii ordini în urma conflictului încheiat în favoarea intereselor franceze a deschis pentru Principatele Române oportunitatea de a pune capăt unei lungi așteptări. Un întreg ansamblu de factori a așezat soarta Moldovei și a Țării Românești în mâinile Franței și a făcut posibilă astfel realizarea unirii Principatelor, intrate sub garanția colectivă a marilor puteri. Evenimentul de la 24 ianuarie 1859 a dat un avânt important procesului de modernizare și de recuperare a decalajelor existente între spațiul românesc și Apusul Europei. Poziționarea sub umbrela și influența Franței a reușit să asigure Principatelor un curs rapid de emancipare culturală, politică, instituțională. Indubitabil, piatra de temelie pe care s-a ridicat statul român modern a fost de origine occidentală.