MediaPro Distribution aduce pe marile ecrane animația "Păsări libere", o comedie efervescentă pentru toate vârstele, cu Owen Wilson și Woody Harrelson în rolurile principale, iar în varianta românească - Andreea Marin, Pavel Bartoș și Horia Brenciu.
- Publicitate -
Animația debutează cu o mică fermă de curcani, unde viața este aproape perfectă pentru gălăgioa-sele păsări, fericite doar pentru că au mâncare pe săturate. Notă discordantă face numai Reggie (Owen Wilson), un curcan ager la minte și fără apetit, pe care confrații lui l-au marginalizat.
Însă viața lui Reggie se schimbă radical în momentul în care Președintele SUA îl adoptă ca animal de companie pentru fiica lui. Asta înseamnă că va duce o viață în puf, cu pizza la discreție și televi-zor la dispoziție. Dar când în sfârșit își găsește locul, curcanul nostru este introdus cu forța într-o misiune de maximă importanță.
Jake (Woody Harrelson) este un curcan războinic a cărui misiune este aceea de a schimba istoria și de a scoate curcanul de pe masa festivă de Ziua Recunoștinței. Pentru a reuși, cei doi trebuie să călătorească în trecut, chiar în momentul în care a luat naștere amenințătoarea tradiție.
Dacă vor izbuti sau nu să-și schimbe destinul, rămâne să descoperiți doar la cinema.