Rețeaua Universităților de la Marea Neagră (RUMN) a fost nominalizată, de curând, pentru premiul European pentru contibuții la implementarea obiectivelor Națiunilor Unite de dezvoltare durabilă. Premiile vor fi acordate în cursul zilei de luni, 24 august, în cadrul unei ceremonii speciale, la Academia Diplomatică din Viena.
- Publicitate -
Instituțiile nominalizate pentru aceste premii s-au remarcat în sprijinirea implementării principiilor de dezvoltare durabilă, a politicilor în domeniu și în prezent sunt implicate pentru implementarea țintelor de dezvoltare durabilă ale Națiunilor Unite până în 2030. Precizăm că anul acesta, RUMN a organizat, prima conferință internațională în domeniul "creșterii albastre", în regiunea Mării Negre, cu tema "Servicii de ecosistem pentru macro-ecosisteme de tip Râuri-Mare". Recent, RUMN a devenit membră a Consorțiului de Universități asociate Rutelor Culturale certificate de Consiliul Europei și împreună cu mai mulți parteneri pregătește un proiect de Rută Culturală. Tema acestuia este "Tradiții în domeniul creșterii albastre pe Lunca Dunării de Jos și în regiunea Mării Negre".