Vineri, 05 Iunie 2026

Premiul special pentru eleva Maria Hodor

de Simona ANGHEL Luni, 24 Martie 2014 185 1 min citire
Premiul special pentru eleva Maria Hodor
Maria Hodor, elevă în clasa a VI-a la Colegiul Național de Arte "Regina Maria" din Constanța, a participat la Concursul Internațional "Copiii desenează ținutul natal", la care a obținut Premiul special, sub îndrumarea prof. Mihaela Luțai. 
Concursul, ajuns la ediția a XII-a, a avut loc la Reșița și a fost organizat și sponsorizat de Asociația Germană de Cultură și Educație a Adulților Reșița, cu sprijinul Departamentului pentru Relații Interetnice, București, al Consiliului Județean Caraș-Severin, al Bibliotecii Județene "Paul Iorgovici" din Reșița, cel al Primăriei Municipiului Reșița, Serviciul public Biblioteca Municipală Reșița și cel al Forumului Democratic al Germanilor din județul  Caraș-Severin.
La concurs au fost trimise 273 de lucrări, din care 262 au fost acceptate la jurizare. Au participat elevi din România, Austria, Serbia, Ucraina, Slovenia și Ungaria. Din juriu au făcut parte: dr. Ada Cruceanu-Chisăliță, critic de artă, Maria Tudur, artist plastic din Reșița, prof. Leontin Prodan, profesor de desen la Liceul "Diaconovici - Tietz" și artist plastic din Reșița, Gustav Hlinka, artist plastic din Reșița, Ingeborg Nemeșagu, vicepreședinta Asociației Germane de Cultură și Educație a Adulților Reșița, Doina Hlinka, artist plastic.
Expoziția va fi vernisată sâmbătă, 5 aprilie, ora 11, la Centrul Social "Frédéric Ozanam" din Reșița, și va rămâne deschisă până în ziua de 9 aprilie, după care lucrările premiate vor fi prezentate într-un turneu expozițional prin țară și peste hotare.
Taguri
Articolul anterior Gală lirică la Teatrul "Oleg Danovski"
Articolul următor Liga I - rezultatele meciurilor disputate vineri, sâmbătă și duminică și clasamentul competiției

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Cultură-Educație

Ultima oră

Titlurile zilei