Preșcolarii își vor demonstra talentele la Festivalul "Bucuriile Copilăriei"

de Mirabela ȘERBĂNESCU Miercuri, 10 Aprilie 2019 321
Școala Gimnazială "Petre Ispirescu" și Grădinița "Căsuța cu Povești" organizează miercuri, 10 aprilie, și joi, 11 aprilie, cu sprijinul Consiliului Județean Constanța, Festivalul "Bucuriile Copilăriei". La eveniment, vor lua parte aproximativ 300 de copii, care vor încerca să demonstreze că merită să câștige trofeul. 

Preșcolarii vor concura în cadrul celor patru secțiuni: colț tematic, scenetă, dans și pictură, în timp ce școlarii vor încerca să-și demonstreze talentul actoricesc la secțiunile scenetă și recitare de poezii, dar vor participa și la alte două secțiuni. 
Din juriu vor face parte: Anaid Tavitian - teatrolog, Dan Cojocaru - Sef Serviciu coordonare Centrul Multifunctional Educativ pentru Tineret "Jean Constantin" și Exploatare a Filmelor, Flavia Alexandra Petrov, de la Casa Corpului Didactic Constanța, și Anca Deaconu, artist plastic. 

Evenimentul se va desfășura pe scena Centrului Multifuncțional Educativ pentru Tineret "Jean Constantin". Festivalul face parte din calendarul activităților educative județene pe 2018-2019 al Inspectoratului Școlar Județean Constanța.

Taguri

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Cultură-Educație

Ultima oră

Titlurile zilei