Festivalul Național de Muzică Ușoară pentru Copii "Andantino", care se va desfășura în perioada 25 - 26 octombrie 2008, va debuta pentru tinerii artiști constănțeni pe 2 iulie, când va avea loc preselecția zonală.
- Publicitate -
Festivalul se va desfășura pe patru categorii de vârstă, și anume 6 - 7 ani, 8 - 9 ani, 10 - 11 ani și 12 - 13 ani. La preselecție, copiii vor trebui să se prezinte cu înregistrarea a două cântece în limba română (pozitiv și negativ), un suport muzical în format mp3, textele pieselor tehnoredactate pe coală A4, certificatul de naștere și o fotografie recentă, iar taxa de înscriere este de 50 lei.
Preselecția va începe la ora 10, în amfiteatrul Cercului Militar Constanța, evenimentul fiind organizat de Fundația "Andantino" și Cercul Militar Național.