Joi, 04 Iunie 2026

Printre rafturi

de Georgiana VOINEAGU Vineri, 09 Noiembrie 2007 312 2 min citire
"Istoria artei"de Ernst H. Gombrich
Una dintre cele mai traduse lucrări despre artă este lansată de Pro Editura. Volumul apare în limba română într-un tiraj limitat, doar 3.000 de exemplare. Lucrarea lui Ernst H. Gombrich, ediția a 16-a, a rămas, mai bine de o jumătate de secol, "o introducere neegalată în domeniul artei", după cum precizează editura. De la primele picturi rupestre și până la arta contemporană, ideile abordate și curentele prezentate de autor se intercalează subtil, în mod cronologic. Sunt folosite exemple cu origini geografice variate, împrumutate din pictură, sculptură și arhitectură. Cititori de toate vârstele și din toate mediile din lumea întreagă au găsit în Gombrich un adevărat maestru, care îmbină cunoașterea și înțelepciunea cu un har unic de a comunica direct marea sa afecțiune față de operele pe care le descrie.
La Pro Editura a apărut de curând și bestsellerul anului, "Istoria lumii", de Ernst H. Gombrich, volum ce reprezintă "istoria umanității redată numai în 300 de pagini".
Aventurile lui Tintin
Fundația Solidaritatea Culturală pentru România ARS XXI, în cadrul programului educațional pentru copii anunță lansarea de către Editura Marketing Management Europe a seriei "Aventurile lui Tintin", o serie unică pe piața de carte românească. "Țigările Faraonului" și "Lotusul Albastru" sunt primele albume cu Tintin traduse vreodată în românește. Tintin este un personaj unic în analele benzii desenate mondiale, iar stilul grafic limpede și lizibil al artistului Georges Remi (inițialele numelui său, R. si G., au format cel mai celebru pseudonim artistic din lume: HergĂ©) a generat o adevărată școală de benzi desenate din lume.
"Sceptrul lui Ottokar" și "Crabul cu Cleștii de Aur", volumele cinci și sase din "Aventurile lui Tintin", sunt publicate în România cu sprijinul Ministerului Culturii și Cultelor.
"Istoria calviției mele" de Arnon Grunberg
Un roman despre un tânăr obsedat de sintagma "amour fou" și convins că are cel mai mic penis din lume, carte care a provocat un scandal în Olanda pentru că a fost scrisă sub pseudonim, a fost lansat, în traducere, de Editura Humanitas Fiction. Cartea, publicată sub numele Marek van der Jagt în 2000, a provocat un imens scandal în lumea literară din Olanda. Stilul său părea cunoscut, dar nimeni nu auzise încă de autor, iar identitatea lui nu a fost cunoscută decât un an mai târziu. Sub pseudonim, scriitorul a primit pentru a doua oară premiul Anton Wachter pentru cel mai bun debut în proza din spațiul de limbă neerlandeză. Astfel, el a devenit primul romancier din istoria premiului care l-a câștigat de două ori.
Deși pseudonimul este o tradiție literară, Grunberg a fost acuzat de escrocherie și chiar bănuit că a folosit un alt nume tocmai ca să câștige a doua oară premiul pentru debut.
Taguri
Articolul anterior Indragostit si Sex.
Articolul următor Știm că știți…

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Cultură-Educație

Ultima oră

Titlurile zilei