Duminică, 07 Iunie 2026

"Privighetoarea" îşi dă întâlnire cu copiii, pe scena Teatrului "Căluţul de Mare"

de Mirabela ȘERBĂNESCU Vineri, 19 Aprilie 2024 350 < 1 min citire
"Privighetoarea" îşi dă întâlnire cu copiii, pe scena Teatrului "Căluţul de Mare"
Cei mici au posibilitatea de a viziona vineri, 19 aprilie, începând cu ora 10.00, la Teatrul „Căluţul de Mare”, spectacolul „Privighetoarea”, după H. Ch. Andersen. Regia și scenariul îi aparţin lui Vitalie Drucec, scenografia lui Adrian Suruceanu, coregrafia poartă semnătura Oanei Lavinia Pisaroglu, iar light design-ul este asigurat de Aurel Palade.
Din distribuție fac parte: Denisa Iova, Cătălina Oțeleanu/ Leticia Albu, Emanuel Cristoiu, Daniel Minciună, Andrei Stroescu, Dan Cojocaru, Cristian Mitescu, Clara Ghiuvelechian, Inga Marcu, Narcisa Hanganu.
Spectacolul, realizat cu mult profesionalism, emoție și culoare, oferă spectatorilor o lecție de viață despre prietenia adevărată, iubirea necondiționată, acceptare și toleranță, dar și despre perfecțiune.
Privighetoarea reușește să îl impresioneze pe capriciosul Împărat al Chinei prin cântecul ei, prin noblețea sufletească și frumusețe, dar și prin loialitate și înțelepciune, timbrul ei deosebit neputând fi comparat în niciun fel cu cel al Privighetorii mecanice, care este și ea frumoasă, dar artificială. Alături de personajele menționate mai sus, spectatorii îi vor întâlni pe Povestitor, Sfetnic, Capelmaistru, Moartea și pe Fetele de la Curte. 
Taguri
Articolul anterior În ce constă programul SGR, în România, şi ce presupune. Vârstnicii sunt cei mai interesați de reciclare
Articolul următor Beneficiile acidului hialuronic în îmbunătățirea sănătății părului

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Cultură-Educație

Ultima oră

Titlurile zilei