Profesor constănţean, instruit în Islanda, în cadrul unui proiect Erasmus+

de Mirabela ȘERBĂNESCU Luni, 14 Noiembrie 2022 771
La sfârşitul lunii octombrie, prof. Elena Enciu, de la Colegiul Național „Mihai Eminescu” din Constanța, a urmat cursurile oferite în cadrul unui proiect Erasmus+, alături de 18 profesori din alte șapte țări europene (Islanda, Spania, Germania, Slovenia, Ungaria, Estonia, Franța). Cadrul didactic a parcurs cursurile oferite de STPM atât în sala de conferințe a hotelului din Alicante, în aer liber, în localitatea Altea, cât și în parcul El Palmeral. Programul de instruire s-a concentrat pe cinci obiective principale: participarea la noi activități menite să consolideze starea de bine a profesorilor și a elevilor în școală, studierea unor noi metode de predare aplicate în școlile din Islanda, prezentarea și exersarea unor activități de ascultare activă, vision planning și prezentarea în plen a unor exemple de bună practică. Instructoarele, Sarah Jane Anthony și Kristyn Einarsdottir s-au concentrat pe latura practică a tuturor aspectelor predate şi au încurajat colaborarea dintre cadrele didactice participante și au facilitat identificarea punctelor tari pe care le are fiecare profesor și a obiectivelor acestora pe termen lung. Activitățile de socializare, atent țesute în însăși textura programului de instruire, au încurajat consolidarea unor relații de amiciție, dar și de colaborare între profesorii participanți.
La întoarcerea în țară, profesorul constănţean a declarat următoarele: „Am parcurs zeci de cursuri de formare în România și toate au avut un rol important în formarea profesorului de astăzi. Acest curs a fost deosebit pentru că a purtat schimbarea în bine dincolo de aspectele profesionale. Am început implementarea activităților învățate încă din prima zi a revenirii mele la catedră, iar rezultatele așteptate pe termen scurt nu au întârziat să apară. Activitățile de socializare și schimbul de experiență mi-au permis să înțeleg mult mai bine cum funcționează în realitate sisteme de învățământ pe care ne-am obișnuit să le admirăm fără a le cunoaște. În plus, mi-au întărit încrederea în instituția unde-mi desfășor activitatea, au dat naștere la idei care pot crește nivelul de pregătire și starea de bine a elevilor noștri și au lăsat o ușă larg deschisă către noi parteneriate Erasmus+”. 
Taguri

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Cultură-Educație

Ultima oră

Titlurile zilei