Un proiect ambițios la Facultatea de Educație Fizică și Sport: "PROKINETO descoperă abilitățile studenților"

de Simona ANGHEL Luni, 19 Octombrie 2015 246
O nouă întâlnire din cadrul proiectului "PROKINETO - Program de consiliere și dezvoltarea aptitudinilor viitorilor specialiști în kinetoterapie" a avut loc, week-end-ul trecut, la Facultatea de Educație Fizică și Sport din cadrul Universității "Ovidius".
Și de aceasta dată, managerul de proiect, prof. univ. dr. Mirela Damian, a fost gazda workshop-ului cu tema "Consiliere și orientare în profesia de kinetoterapeut".
Despre valoarea acestui proiect, ne-a vorbit Gheorghe Raftu, directorul Centrului de consiliere din cadrul Universității "Ovidius": "PROKINETO are două obiective generale, respectiv consilierea în carieră și practica de specialitate. Studenții facultăților de Educație fizică și Medicină, care sunt beneficiarii acestui proiect, au niște avantaje deosebite, deoarece ei au posibilitatea de a face practica în trei instituții de sănătate din județul Constanța, și anume Sanatoriul Mangalia, OCH și Sanatoriul Techirghiol.
Revenind la partea de care mă ocup eu, și anume consilierea în carieră, ei benefi-ciază de aceasta prin faptul că sunt sprijiniți să-și cunoască interesele profesionale, sunt ajutați să se cunoască pe sine și în felul acesta să-și dezvolte abilitățile pe mai departe. Care este sprijinul pe care îl oferă consilierea? E clar că ei au o specializare, sunt înscriși la o facultate, vor urma o meserie, însă, identificându-și interesele ocupaționale, pot aplica profesia de kinetoterapeut sau de balneofizioterapeut în domeniul pe care ei și-l doresc. Spre exemplu, făcându-i profilul psihologic al unui student, vedem că acestuia i-ar reieși interesele artistic-social sau investigativ social sau întreprinzător social. În situația aceasta, îl putem sprijini în a-și proiecta cariera și în a-și aplica specializarea respectivă într-un domeniul social, spre binele oamenilor, dar și spre a porni o afacere. Cu alte cuvinte, ei își descoperă multe dintre abilitățile și interesele profesionale pe care în viitor le au, în felul acesta putând aplica specializarea absolvită, care, deși este în sufletul lor, ei încă nu au descoperit-o", a mai adăugat același interlocutor.
Aplicarea proiectului continuă până în luna decembrie. 
Taguri

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Cultură-Educație

Ultima oră

Titlurile zilei