Prestigiul centenarului Colegiu Economic „Carol I” din Constanța a fost zdruncinat de un incident nefericit, petrecut la începutul acestei săptămâni într-un hypermarket (și nu magazin alimentar), unde câteva eleve dintr-o clasă a X-a, profil economic (și nu alimentație publică!) efectuau stagiu de practică, sub supravegherea cadrului asociat Ileana Atanase, acuzată că le-ar fi ciuntit unghiile până la sânge. Ileana Atanase activează în cadrul acestui colegiu din anul 2007, iar din anul 2016 a devenit administrator, oferind și cursuri la plata cu ora. După incidentul de luni, 13 decembrie, și-a dat demisia din funcția de profesor asociat.
- Publicitate -
Pentru a afla cum s-a ajuns în această situație, deloc onorantă pentru un colegiu constănțean apreciat, miercuri, 15 decembrie, am stat de vorbă cu Ileana Atanase, care se consideră o victimă a unui scenariu urzit de elevii săi.
„Cu trei săptămâni înainte, pe grupul de whatsapp le-am transmis ca toate fetele să aibă unghiile tăiate scurt și părul strâns în coc, pentru a nu se ivi vreun accident în unitatea în care făceau practică, pentru că asta ține de protecția muncii. În momentul în care au venit părinții să semneze contractul, le-am spus tuturor același lucru. I-am transmis doamnei diriginte vineri, 10 decembrie, că o rog să le reamintească aceleași lucruri. Chiar am mers în clasă la ei, vineri, 10 decembrie, să le spun să nu uite ce i-am informat pe grup. Luni dimineață, când am ajuns la practică, le-am controlat și am sesizat că două dintre eleve aveau unghii foarte mari și le-am rugat să plece acasă. Imediat i-am trimis doamnei diriginte mesaj prin care o anunțam că am trimis două eleve acasă, pentru că au unghiile foarte mari și mi-e frică să le las în unitate, să nu mai pățească ceva, pentru că răspund eu personal și doamna tutore din magazin, șefa de tură. După ce au plecat cele două, am început să le verific și pe celelalte. Mai erau două domnișoare cu unghii mari și le-am spus și lor să plece acasă, la care au spus «Doamna, dar nu vrem să plecăm acasă, vrem să ne dați ceva să ni le tăiem». Eu aveam la mine doar o pilă semilună și i-am oferit-o uneia din domnișoare. „Dar n-are nimeni din magazin o foarfecă să ni le tăiem?”, moment în care am mers la șefa de tură care mi-a oferit acea foarfecă pe care le-am dat-o, dar nu au reușit. Și, cu lacrimi în ochi, m-au rugat «Haideți, doamnă, ajutați-mă dvs. că nu pot să-mi tai singură și nu vreau să plec acasă să vin în altă zi să recuperez». Eu regret tot ce s-a întâmplat, pentru că, indiferent de situație, nu ar fi trebuit să mă ating de unghiile elevei”, povesteşte Ileana Atanase.
Amenințarea unei eleve: „Jur că nu o să rămână așa treaba!”Ileana Atanase a mai spus că regretă cele întâmplate şi că una dintre eleve chiar a ameninţat că lucrurile nu vor rămâne aşa.
„Regret că am căzut în plasa lor, deoarece eu le-am trimis acasă să-și taie unghiile. Între timp, s-au întors și cele două domnișoare pe care le trimisesem acasă și mi-au solicitat să le tai eu unghiile, deoarece încercaseră și ele, dar nu putuseră. Vreau să vă menționez că nu am rănit pe niciuna dintre ele. Dacă s-ar fi întâmplat, cu siguranță ar fi filmat acest lucru și n-ar mai fi fost amuzant, cum reiese din filmuleț. Acea fotografie cu rana a fost trimisă mai târziu dirigintei. Există o persoană care a asistat și poate declara că niciuna dintre eleve nu s-a plâns că este rănită în timpul în care eu le-am tăiat unghiile. În primul rând că eu nu le-am tăiat unghiile atât de scurte. Părerea mea personală este că domnișoara cu pila pe care i-am oferit-o și-a făcut rana. Ultima elevă căreia i-am tăiat unghiile nu a fost domnișoara care a trimis poza. La final, una dintre eleve mi-a spus «Bine, doamnă, acum că v-am permis să-mi tăiați unghiile, cine-mi va plăti mie aceste unghii. Pentru că eu le-am plătit! Jur că nu o să rămână așa treaba! Cineva îmi va plăti mie aceste unghii!». Abia atunci mi-am dat seama că ceva rău se va întâmpla. Ca, după două ore, după ce am ajuns la liceu, să vină doamna dirigintă și să-mi arate poza cu rana elevei. Dacă eu aș fi rănit-o la acel moment, în primul rând ar fi filmat acest lucru. Ei m-au filmat fără acordul meu, și afară, și în magazia unității. Regret din tot sufletul că am căzut în plasa lor! Se poate observa din acea filmare cum se amuzau de faptul că li se tăiau unghiile. Niciuna nu plângea, nu se văita. Dar atât timp cât ele mi-au cerut mie să le tai unghiile și eu am căzut în plasa lor… de-abia după ce au filmat au pus totul pe rol, probabil pentru a-și scoate banii de pe unghii”, ne-a derulat filmul evenimentelor Ileana Atanase.
XXX
S-ar părea că incidentul ar avea și un… istoric. Anul trecut, tot în timpul unui stagiu de practică, aceeași grupă, în clasa a IX-a fiind, a deranjat atât de tare agentul economic încât acesta nu a putut să-și efectueze inventarul și i-au solicitat cadrului asociat Ileana Anastase să le scadă nota. „M-au rugat ca în nici un caz să nu le pun 10 acestor copii, pentru că sunt foarte obraznici, aroganți, au ieșit din unitate fără să ceară voie. Nu mai țin minte ce note le-am pus, probabil că 9 sau 8, și mă gândesc că din această cauză eu o trag acum”, a mai adăugat același interlocutor.
În final, prof. asociat Ileana Atanase avea să afirme din nou că regretă că le-a atins, pentru că tot timpul și-a avertizat colegii să nu pună mâna pe elevii lor. „Iar eu am căzut în plasa lor!”.