Mâine, 28 octombrie, Republica Elenă sărbătorește cea de a doua Zi Națională, în amintirea dimineții zilei de 28 octombrie 1940, când ambasadorul italian la Atena, Emmanuelle Grazzi, i-a înmânat premierului grec Ioannis Metaxas un mesaj ultimativ din partea lui Mussolini. În acest mesaj, „Il Duce” pretindea libera trecere a trupelor italiene prin Grecia către „puncte strategice” nespecificate din interiorul țării.
- Publicitate -
De la evenimentul din 28 octombrie 1940, Grecia sărbătorește “Ziua demnității”, comemorând eroii căzuți în lupta antifascistă. Se organizează parade militare și manifestații cultural-artistice, iar traficul este oprit. Orașele de coastă organizează parade navale însă cel mai mult se sărbătorește în Atena și Salonic. În acesta din urma mai cu seamă pentru că este o triplă sărbătoare: ziua Sfântului Demetrios – patronul orașului, ziua în care a ieșit de sub dominația otomană și nu în ultimul rând, Ziua marelui Nu. Pentru Grecia această zi are, pe lângă însemnătatea istorică, o importantă morală aparte. Amintește de valorile elene și, dintre toate, cel mai mult, de demnitate.
Cu aceasta ocazie, în Constanța, Comunitatea Elenă Elpis, membră a Uniunii Elene din România va organiza un serviciu religios, miercuri 28 Octombrie 2020, ora 11.00 la Biserica Greacă Metamorphosis din Constanța.