Duminică, 07 Iunie 2026

Rerendum la Universitatea Ovidius. Iată ce prezența la vot s-a înregistrat până acum

de Simona ANGHEL Luni, 11 Noiembrie 2013 170 29 sec citire
Rerendum la Universitatea Ovidius. Iată ce prezența la vot s-a înregistrat până acum
Astăzi, în cantină Universității "Ovidius", de pe b-dul Mamaia, se află în plină desfășurare referendumul ce urmează să stabilească forma prin care va fi ales viitorul rector al celei mai mari universități de stat constănțene. 
Sunt așteptați să-și exprime opțiunea - vot secret sau concurs - reprezentanții studenților și cadrele didactice universitare. La ora 20 se închid urnele. Până la această oră este nevoie de 325 de voturi pentru ca referendumul să fie validat. 
Până în prezent au votat 31 de procente dintre electori. Potrivit unor surse din cadrul instituției, organizatorii se așteaptă la întrunirea numărului necesar de voturi.
Taguri
Articolul anterior ANOFM. Află aici câte locuri de muncă sunt disponibile, astăzi
Articolul următor Constanța / Șase tone de carne și produse din carne, aruncate în doar cinci zile

Comentează știrea

EscorteDinRomania.ro
3 aprilie 2015
EscorteDinRomania.ro - Escorte Constanta, Escorte Cluj, Escorte Bucuresti, Escorte Iasi...

EscorteDinRomania.ro - Escorte Constanta, Escorte Cluj, Escorte Bucuresti, Escorte Iasi... www.EscorteDinRomania.ro -Escorte Constanta, Escorte Bucuresti, Escorte Brasov, Escorte Cluj, Escorte Iasi, Escorte Timisoara, Escorte Arad, Escorte Craiova, Escorte Targu Mures, Escorte Mures, Escorte Oradea, Escorte Satu Mare, Escorte Tulcea, Escorte Buzau, Escorte Pitesti... Lista detaliata pe judete pentru servicile de escorte din Romania si saloane de masaje erotice din Romania pe: www.EscorteDinRomania.ro escorte unice...

Alte știri din sectiunea Cultură-Educație

Ultima oră

Titlurile zilei