Revoluția învățământului dual. Luni, 1 iulie, începe admiterea elevilor în Consorțiul regional ”Tehno-Dobrogea”

de Simona ANGHEL Vineri, 28 Iunie 2024 16279
În urmă cu un an, Universitatea „Ovidius” din Constanța rescria istoria învățământului la mal de mare, obținând 27 de milioane de euro prin PNRR pentru construirea unui campus profesional integrat, care se va numi „Ovidius Engineering Hub” și care va revoluționa învățământul dual.
Datorită celui mai mare punctaj din Regiunea Sud-Est, pentru proiectul depus în cadrul apelului PNRR/2022/C15/MEDU/I6 - Program-pilot pentru dezvoltarea consorțiilor regionale pentru învățământ dual, Universitatea „Ovidius” din Constanța va restructura învățământul tehnologic liceal și universitar din Dobrogea, alături de peste 40 de parteneri: 12 licee, 17 agenți economici, șapte unități administrativ-teritoriale și șase organizații și asociații relevante din regiune.
„Aceasta este cea mai mare investiție în infrastructura educațională constănțeană a ultimilor ani. Mulțumesc întregii echipe de proiect, precum și partenerilor care au făcut posibil acest succes și alături de care ne dorim un drum lung și plin de realizări. Am convingerea că «Ovidius Engineering Hub» va avea un impact puternic pentru dezvoltarea sustenabilă a Regiunii Sud-Est”, precizează conf. univ. dr. Dan-Marcel Iliescu, rectorul UOC.

Valoarea totală a proiectului Dezvoltarea și dotarea campusului profesional integrat pentru învățământul dual preuniversitar și universitar „Ovidius Engineering Hub” al consorțiului regional „Tehno-Dobrogea” – (Proiectul CRESC) este de 27.183.399,13 Euro.
 
Un campus de învățământ dual la Constanța
Și pentru că de luni, 1 iulie, începe admiterea în învățământul profesional dual, Universitatea „Ovidius” a lansat oferta pentru prima etapă a admiterii în învățământul dual pentru anul școlar 2024-2025, în cadrul Consorțiului Regional „Tehno-Dobrogea” – Ovidius Engineering Hub.
Din totalul celor 365 de locuri disponibile pentru învățământul dual preuniversitar la nivelul județului Constanța, 283 de locuri sunt oferite prin Consorțiul regional. Este vorba despre 18 calificări propuse de operatorii economici: patru în domeniul construcțiilor, opt calificări în domeniul mecanic, șase calificări în domeniul electric.
În opinia dr. ing. Cosmin Filip, de la Facultatea de construcții, coordonatorul activității de învățământ dual la nivelul Universității „Ovidius”, acest proiect constituie vârful de lance în ceea ce privește colaborarea cu mediul economic. „Proiectul CRESC are ca scop final crearea unei rute complete – atât dual preuniversitar, cât și dual universitar, o noutate prin legea învățământului superior și o oportunitate pentru universitate. Finalitatea constă în apariția acestui hub ingineresc, un campus de învățământ dual la Constanța, care va fi gata până la finalul proiectului. Consorțiul nostru și-a propus o perioadă minimă de activitate de minim 15 ani. Vrem să dezvoltăm sănătos împreună cu Inspectoratul Școlar Județean, care ne este partener acest învățământ dual. Totul pleacă de la nevoie, de la apariția inclusiv a cerințelor legate de învățământ dual universitar, așa cum este și în alte state europene, unde studenții cu mult mai multă practică obțin o diplomă de licență ca orice alt student dar modelați după nevoia concretă din piață, practica fiind undeva la 50% din activitatea pe care o desfășoară un student”, a declarat dr. ing. Cosmin Filip, adăugând că a fost demarată procedura de autorizate și acreditare în sistemul dual.
 
„De anul viitor va exista o selecție, din cauza concurenței”
Prorectorul Mihai Gîrțu este convins că datorită creării acestei rute continue, preuniversitar – universitar, chiar până la doctorat, nu se va mai putea vorbi despre învățământul profesional ca fiind cenușăreasa sistemului de învățământ, unde ajung numai cei care nu au învățat în gimnaziu. „Absolvenții vor fi din ce în ce mai buni, iar competiția va fi din ce în ce mai mare. În câțiva ani cei care acum sunt tentați să chiulească și să vină doar pentru banii primiți, n-o vor mai face pentru că vor fi alții dornici să le ia locul. Și cum spune și mottoul proiectului «Practica face toți banii» care se referă, pe de o parte, la bursa de 1.000 lei pe care o primesc elevii, plus cazare și masă pentru unii, dar și banii în perspectivă. Pentru că e posibil ca un absolvent cu licență să câștige mai puțin semnificativ decât un absolvent de pe traseul dual”, a spus prof.univ.dr. Mihai Gîrțu.
Și pentru că părinții sunt cheia înțelegerii importanței alegerii acestei rute, inspectorul general Sorin Mihai le-a adresat un mesaj, mai ales că suntem în prag de admitere în liceu. „Cei care vor înțelege printre primii care sunt avantajele pentru învățământ dual, pentru anul școlar următor, și care vor intra în această zonă de pionierat pentru învățământul preuniversitar, dar și universitar sunt convins că vor avea cele mai multe avantaje. Ei vor beneficia primii de avantajele care se prefigurează și pe care noi le cunoaștem. Lucrurile se vor schimba, nu avem altă variantă. Până acum se gândeau că nu-l dau la profesională pentru că nu poate face o facultate, iată că acum are prioritate și un avantaj semnificativ față de alții care nu au trecut prin acest sistem. Eu cred că din 2025-2026 nu vom mai avea elevi care să nu fi trecut printr-un proces de selecție, din cauza concurenței”, a transmis prof. Sorin Mihai.
Vestea foarte bună este că pentru unele programe de studii la Universitatea „Ovidius”, conducerea speră să ofere licență în sistem dual chiar din toamnă. „Ministerul Educației ne-a transmis un semnal foarte puternic în sensul acesta și așteptăm ca în hotărârea de Guvern din august astfel de specializări să apară”, a declarat prof.univ.dr. Mihai Gîrțu.
În final, inspectorul școlar general a lansat, cu același prilej, invitația ca absolvenții de clasa a VIII-a și din alte județe – Ialomița, Tulcea, Călărași, Galați - să acceseze oferta acestui consorțiu, pentru că vor avea foarte multe beneficii.
În tabelul de mai jos aveți calificările propuse (nivel 3) și operatorul economic care solicită personal calificat în învățământul dual, pentru că „PRACTICA FACE TOȚI BANII”.
 
cifra școlarizare
Taguri

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Cultură-Educație

Ultima oră

Titlurile zilei