Faptul că niciuna dintre candidatele la funcția de decan al Facultății de Farmacie a Universității "Ovidius" nu a întrunit sufragiul consiliului facultății constituie încă o dovadă a faptului că aici apele sunt încă tulburi, candidatura celor două fiind contestată, se pare, de o a treia persoană.
- Publicitate -
Mai mult, cele două candidate de la Farmacie - conf. univ. dr. Laura Adriana Bucur și conf. univ. dr. Gabriela Lilios - au depus contestații, iar comisia care ar fi trebuit să le soluționeze solicitarea, formată din prof. univ. dr. Constantin Popa (prorector), împreună cu prof. univ. dr. Aureliana Caraiane (decan Facultatea de Medicină Dentară) și consilierul juridic Loredana Maximiliana Dan, a pasat decizia în "curtea" Senatului.
Așadar, astăzi, în Senatul Universității "Ovidius" din Constanța, va avea loc validarea celor patru noi decani care au fost confirmați în urma concursului public de selectare care s-a încheiat ieri, dar se va lua o decizie și cu privire la cele două candidate de la Farmacie.
Cine sunt cei patru noi decani
Așadar, la Facultatea de Educație Fizică și Sport, prof. univ. dr. Mirela Damian a câștigat în fața prof. univ. dr. Cecilia Gevat.
La Facultatea de Litere, a fost confirmată conf. univ. dr. Cristina Tamaș în funcția de decan, după ce, de mai bine de o lună, ea deținuse funcția de interimar, în urma demiterii prof. Mihaela Fulea, în de-acum celebrul scandal legat de admiterea din 2013. Reamintim că cealaltă candidată la funcția de decan la Litere a fost conf. univ. dr. Diana Hornoiu.
Nu despre aceeași situație, de confirmare ca decan a unui interimar, putem vorbi și în cazul Facultății de Științe ale Naturii și Științe Agricole. Aici, surprinzător, prof. univ. dr. Mărioara Trandafirescu nu și-a depus candidatura, ci conf. univ. dr. Daciana Sava și conf. univ. dr. Marius Skolka. A ieșit câștigător cel din urmă.
La Facultatea de Medicină, conf. univ. dr. Felix Voinea a pierdut în fața conf. univ. dr. Dan Iliescu, care, de altfel, a fost numit interimar în urma demisiei depuse de dr. Nicolae Ceamitru.
În final, trebuie spus că din Comisia de selecție și recrutare a decanilor a făcut parte prof. univ. dr. Sorin Rugină - președinte, care a avut alături trei prorectori: prof. univ. dr. Mihai Gîrțu, prof. univ. dr. Diane Paula Vancea și prof. univ. dr. Eduard Circo, dar și pe prof. univ. dr. ing. Vergil Chițac, rectorul Academiei Navale "Mircea cel Bătrân", prof. univ. dr. ing. Remus Zăgan, Universitatea Maritimă Constanța, și conf. univ. dr. ing. Mihail Pricop, Academia Navală "Mircea cel Bătrân".