Școala de vară "Acasă la Sfântul Vasile" este proiectul care va debuta mâine, 1 august, la biserica "Sf. Vasile cel Mare" din Constanța și se va încheia pe 2 septembrie. Împărțiți pe grupe de vârste de 4-9 ani, respectiv 10-14 ani, cei mici vor participa, gratuit, la ateliere de pictură, desen, muzică, dans popular și modern, creație, jocuri, povești și activități sportive.
- Publicitate -
Pentru toate acestea, parohia le va pune la dispoziție un spațiu în curtea bisericii și sala de mese a Așezământului "Vasiliada". Coordonate de către specialiști, cursurile celei de-a doua ediții a școlii de vară se vor desfășura de luni până vineri, în intervalul orar 10.00-12.00.
Toți copiii care participă la activitățile școlii de vară primesc în fiecare zi o gustare oferită de către parohie. În prima duminică din septembrie, după oficierea Sfintei Liturghii, părinții și bunicii vor primi creațiile celor mici, iar cei care s-au implicat în desfășurarea proiectului, Diplome de apreciere.
Coordonatorul proiectului este preotul Jean Ion, slujitor la biserica "Sf. Vasile cel Mare" din Constanța.