Școala Nr. 23 „Constantin Brâncoveanu” a fost gazda delegației unei instituții din Bursa

de Simona ANGHEL Luni, 30 Ianuarie 2023 1249
În luna aprilie 2022, Școala Gimnazială nr. 23 „Constantin Brâncoveanu” Constanța a inițiat un parteneriat cu Școala primară Emir-KOOP Ilkokulu din Bursa, Republica Turcia, având ca temă cultura și tradițiile specifice celor două țări partenere.
Săptămâna trecută a avut loc vizita delegației turce formate din cinci cadre didactice, inclusiv director prof. Zeliha Yuce și director adjunct prof. Hulya Arkun Kizik, precum și un elev. Din partea școlii constănțene proiectul a fost coordonat de prof. Beatris-Geanina Roșcan (director) și prof. Aliș Seliman (director adjunct).
Agenda de activități a prevăzut întâlniri de promovare a culturii, dar mai ales ilustrarea multiculturalității, a diversității tradițiilor și obiceiurilor de pe teritoriul Dobrogei, prin vizitele și excursiile realizate la Muzeul de Artă Populară Constanța, dar și deplasări în excursii de o zi la Cetatea Histria, ori la Casa Ceaușescu, Palatul Parlamentului, prilej cu care au prezentate momente din istoria poporului român.
„Întâlnirile pe care le-am avut la Instituția Prefectului Județului Constanța, unde am fost întâmpinați de domnul Subprefect Șenol Ali, la Consulatul General al Republicii Turcia la Constanța, unde ne-a primit E. S. domnul Consul General Emre Yurdakul, dar și la Inspectoratul Școlar Județean Constanța, unde ne-au fost gazde prof. Stan Daniela - inspector școlar general adjunct, prof. Icbal Anefi - inspector școlar pentru minoritatea turcă, dar și prof. Ionuț Pandele - inspector de religie, au promovat sistemul de învățământ românesc, au adus în scenă aspecte ale sistemului de învățământ din Republica Turcia, puncte comune ale sistemului de învățământ, modul în care cadre didactice se formează, evoluează și se dezvoltă în cariera didactică din perspectiva celor două țări”, a transmis prof. Aliș Seliman, director adjunct.
Și pentru că vizita s-a desfășurat chiar de sărbătoarea Unirii, elevii Școlii Gimnaziale nr. 23 „Constantin Brâncoveanu” au prezentat diverse activități artistice, totul încheindu-se cu hora unirii.
„Vizita de lucru pe care am desfășurat-o la nivelul școlii noastre a promovat multiculturalitatea grupelor de elevi, colaborarea acestora, organizarea și funcționarea formațiunilor de studiu, interacțiunea cu elevii oferind posibilitatea pătrunderii în viața școlarilor din sistemul învățământului românesc”, a declarat prof. Beatris-Geanina Roșcan, director. 
Taguri

Comentează știrea

Nec
30 ianuarie 2023
Norme ortografice

Felicitări elevilor și cadrelor didactice pentru astfel de inițiative! Cu mult respect, ca filolog, nu înțeleg, totuși, inconsecvența în scrierea numelui acestei instituții școlare, respectiv, cu sau fără majusculă pentru un substantiv abreviat, Nr./nr.! Normele lingvistice, existente în DOOM, ÎOOP etc., prevăd scrierea cu minusculă, în structura substantivelor proprii compuse, numai a articolelor (al, a, ai, ale, alor, cel, cea, cei cele, celui, celei, celor, lui) și a conectorilor, fie ei prepoziții sau conjuncții (cu, de, la, de la, fără, și ... ) Culmea este că neglijarea acestor reguli există chiar și la nivelul unităților și inspectoratelor școlare, locuri în care secretarele ar trebui să fie bune cunoscătoare ale acestor norme, iar directorii sau profesorii filologi ar putea să intervină în a le acorda consultațiile de rigoare!

Alte știri din sectiunea Cultură-Educație

Ultima oră

Titlurile zilei