Localităţi care vor rămâne LUNI fără curent electric

de Mirabela ȘERBĂNESCU Luni, 30 Ianuarie 2023 402
În ultima vreme, E-Distribuţie Dobrogea a redus pe cât posibil numărul întreruperilor programate pentru buna administrare și funcționare a rețelei de distribuție a energiei electrice, pentru a minimiza disconfortul clienților. Astfel, lucrările au fost reduse la cele care sunt necesare. Următoarele întreruperi se vor realiza pentru a asigura capacitatea rețelei de a funcționa și alimenta clienții în bune condiții.
Luni, 30 ianuarie, între orele 8:30 - 16:30 vor rămâne fără curent electric consumatorii din municipiul Constanţa. Sunt vizate strada Berlin nr. 2, strada Berlin nr. 1, strada Milano nr. 12 şi nr. 36 (cartierul Tomis Plus). În oraşul Techirghiol sunt afectate, în acelaşi interval orar, străzile dr. Ion Tătăran, Eroilor, Oituz, George Coşbuc, Costache Negri, Maior Gheorghe Şonţu, Alexandru Vlahuţă. Vor suferi de pe urma lucrărilor, între orele 8:30 - 16:30, şi locuitorii oraşului Eforie Sud, cu bulevardul Republicii, străzile Abrud, Neptun şi Gării CFR. Între orele 9:00 - 17:00 nu va fi curent nici în localitatea Ţepeş Vodă, localitatea Satu Nou, cu străzile Caisului, Prunului, Vişinului şi nici în Năvodari şi Hârşova. (M.Ş.)
Taguri

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Social

Ultima oră

Titlurile zilei