Astăzi, 26 octombrie, de la ora 17.30, la Casa de Creație
din str. Mihai Eminescu nr.22 Constanța, Uniunea Artiștilor Plastici Filiala
Unu Constanța în parteneriat cu Asociația Kulturale organizează o întâlnire cu
scriitorul Bogdan Ghiu traducătorul cărții „Estetica întâlnirii” (enigma artei
contemporane) apărută la editura Contrasens într-o nouă colecție de texte
recente de teorie critică, „Novus“.
Bogdan Ghiu este un poet, eseist (literatură, filosofie,
media, arhitectură și urbanism, artă contemporană), traducător și teoretician
al traducerii, jurnalist, realizator radio-tv.
Bogdan Ghiu s-a născut în București, și-a petrecut
copilăria și adolescența la Constanța și trăiește în prezent la București. A
absolvit Facultatea de Litere (secția română-franceză) a Universității
București și a urmat studii de filosofie sub îndrumarea lui Jacques Derrida la
École des Hautes Etudes en Sciences Sociales, Paris.
Membru al Generației 80 și fost membru al Cenaclului de
Luni. Membru al Uniunii Scriitorilor din România, al comitetului de conducere
al PEN Club România (responsabil „Traducere și Drepturi Lingvistice”), al ATLAS
(Association pour la Promotion de la Traduction Littéraire, Franța) și ARTLIT
(Asociația Traducătorilor Literari din România). Cavaler al Ordinului „Meritul
Cultural” acordat de Președinția României.
Pionier, imediat după Revoluție, al cronicii TV în
România: „Ochiul de sticlă” (revista 22, 1990-1991), „Catodul psihic” (revista
Epoca, 1990-1991), „TV (Totul de vânzare)” (revista Dilema, 1993-1998) și
„media-prim-ajutor” (revista Cuvântul). În prezent, titular al rubricilor
săptămânale „De-clic(k)/Atelier deschis” (Observator cultural), „Evul Media”
(www.liternet.ro) și al rubricii zilnice de cultură urbanistică „Unde ne oprim
în București” (Radio România Cultural); colaborator permanent al revistei Arhitext
(www.arhitextdesign.ro) și, ocazional, al revistei Sinteza
Este traducătorul celor mai importanți filosofi contemporani
de limba franceză.
A publicat poezie:
Opera poetică, prefață de Ion Bogdan Lefter, ediție
completă și dosar critic, Paralela 45, 2017
(Poemul din carton) Urme de distrugere pe Marte, Cartea
Românească, 2006
Manualul autorului, Cartea Românească, 2004
Pantaloni și cămașă, Pontica, 2000
Arhipelogos, Axa, 1997
Arta consumului, Cartea Românească, 1996, Premiul Uniunii
Scriitorilor din România
Poemul cu latura de un metru, Pontica, 1996, Premiul
Uniunii Scriitorilor din România
Manualul autorului, Cartea Românească, 1989
„46 caligrame ajutătoare”, in vol. colectiv Nouă poeți,
Cartea Românească, 1984
„Fragmente din Manual”, in vol. colectiv Cinci, Litera,
1982; reed. Tracus Arte, 2011
„Opera Poetică” editura Cartier
„Cu orice este posibil” Ed. Nemira colecția Vorpal 2019