Joi, 04 Iunie 2026

Bujorul devine, oficial, Floare Naţională

de Cuget Liber Miercuri, 26 Octombrie 2022 239 < 1 min citire
Bujorul devine, oficial, Floare Naţională
Preşedintele Klaus Iohannis a promulgat, miercuri, legea prin care bujorul este declarat Floare Naţională. "Se declară floarea de bujor, din familia Paeoniaceae, ca Floare Naţională a României. În scopul marcării Florii Naţionale a României, anual se organizează, la nivel naţional şi local, un Festival al bujorului, eveniment horticol, în care vor fi expuse în aranjamente peisagistice şi ornamentale diferite specii de bujor. Cu această ocazie, în cadrul unor simpozioane ştiinţifice, vor fi prezentate caracteristicile biologice şi ornamentale ale diferitelor specii de bujor, îndeosebi a celor sălbatice", prevede legea.
Potrivit legii, autorităţile administraţiei publice locale pot sprijini material şi logistic întreţinerea şi protejarea rezervaţiilor naturale de bujor românesc şi vor lua măsuri pentru adaptarea la condiţiile pedo-climatice din România a diferitelor specii de bujor existente în alte ţări.
Taguri
Articolul anterior Scriitorul Bogdan Ghiu revine în orașul adolescenței, la invitația artiștilor constănțeni
Articolul următor Farul, în topul cluburilor europene cu cei mai mulţi jucători promovaţi la seniori

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Social

Ultima oră

Titlurile zilei