Olimpiada de chimie, etapa locală, pentru clasa a VIII-a, va avea loc în data de 10 februarie, în intervalul orar 9.30 - 11.30, la Școala cu clasele I - VIII "Ciprian Porumbescu" Constanța, iar în afara Constanței, la școlile desemnate drept centre de concurs de către coordonatorii cercurilor metodice. Programa care trebuie pregătită pentru clasa a VII-a este manualul integral, iar pentru clasa a VIII-a: a) calcule chimice; b) nemetale; c) metale. Înscrierea elevilor, care vor participa la etapa locală - pentru municipiul Constanța, se va face pe forumul Inspectoratului Școlar Județean Constanța, iar în restul județului, înscrierea se va face la coordonatorii de cerc.
- Publicitate -
Coordonatorii cercurilor metodice sunt rugați să comunice inspectorului de specialitate, prof. Aurelia Cezar, până în data de 1 februarie, dacă există elevi participanți la etapa locală, unde au stabilit locația de desfășurare a olimpiadei pentru zona de care răspund, care sunt profesorii care și-au declarat disponi-bilitatea de a participa la activitățile specifice derulării Olimpiadei de Chimie (atât pentru etapa locală, cât și pentru cea județeană).
Selecția elevilor de liceu, care vor participa la etapa județeană a Olimpiadei de Chimie, se va realiza la nivelul unităților de învățământ. Lista acestora va fi transmisă ISJ Constanța până în data de 29 februarie. Etapa județeană a Olimpiadei de Chimie se va desfășura la Colegiul Național "Mihai Eminescu" din Constanța, în data de 10 martie.