Liceul Teoretic "Decebal" Constanța a fost sâmbătă, 27 octombrie, gazda primei activități din cadrul proiectului educativ transdisciplinar "O lume diferită într-o mare de egalitate - Repere cultural-spirituale europene".Coordonată de profesor Răzvan Raul Ivan, activitatea s-a desfășurat în cadrul unui parteneriat educațional încheiat între Liceul Teoretic "Decebal", Liceul Teoretic "George Emil Palade", Școala Gimnazială nr. 38 "Dimitrie Cantemir" și Școala Gimnazială nr. 28 "Dan Barbilian". La manifestare, au participat elevi din clasele VI-X ale acestor unități de învățământ, coordonați de profesoare Rodica Cîju, Doina Stanca și Cristina Anghel.
- Publicitate -
Activitatea a avut tema "Apropierea de valorile creștine: Sfinții lunii octombrie", ocazie cu care elevii și profesorii participanți au urmărit prezentări multimedia despre viața, faptele și minunile sfinților celebrați în luna octombrie, despre personalități care duc mai departe numele acestora, despre obiceiuri și tradiții locale specifice acestei perioade a anului și au discutat despre impactul pelerinajelor în rândul creștinilor.